MApN a scos la concurs 2.725 de posturi de soldat gradat profesionist

Economica.net
14 04. 2016
1_93960100

În total, 2.725 de posturi de soldat gradat profesionist au fost scoase la concurs de către Ministerul Apărării Naţionale (MApN), potrivit unui anunţ postat pe site-ul ministerului.

Candidaţii trebuie să aibă cel puţin 18 ani împliniţi până la data începerii programului de instruire şi cel mult 50 de ani împliniţi până la data încheierii primului contract de angajare.

De asemenea, candidaţii trebuie să fi absolvit învăţământul obligatoriu şi să facă dovada absolvirii acestuia, până la data începerii programului de instruire.

Candidaţii care optează pentru arma „auto” trebuie să posede permis de conducere auto de categoriile B şi C.

De asemenea, condiţia aceasta este necesară şi pentru arma „geniu”, însă doar pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto.

Candidaţii care se află în rezervă trebuie să fie de acord să renunţe la gradul dobândit anterior şi deţinut ca rezervist, după angajarea în armată. Nu în ultimul rând, candidaţii care optează pentru profesia de soldat şi gradat profesionist în arma „aviaţie”, specialitatea „însoţitor de bord-paramedic”, trebuie să deţină o diplomă de absolvire a unei şcoli sanitare postliceale.