MapN plăteşte un milion de lei pentru ciorapii de iarnă ai militarilor

Economica.net
18 11. 2011

Acordul-cadru a fost încheiat prin Unitatea Militară 02574 din Bucureşti, valoarea fiind de 973.990 de lei fără TVA, potrivit anunţului de atribuire publicat pe site-ul e-licitatie.ro.

„Acordul-cadru de furnizare ciorapi de iarnă” a fost încheiat de MApN cu firma Ciserom, după organizarea unei licitaţii deschise.

Firma câştigătoare a fost însă şi singura care a transmis o ofertă. Anunţul postat pe site-ul e-licitatie nu precizează durata contractului.