Maramureş: Aqua-park într-un sat fără canalizare şi cu străzi neasfaltate
Valoarea proiectului din localitatea Moisei este de 3,2 milioane de euro, iar primăria locală trebuie să suporte o finanţare de 5% până 10% din sumă. Restul banilor vor fi alocaţi de Ministerul Turismului.
Primarul localităţii, Toader Şteţcu, susţine că are bani la bugetul local pentru acest proiect, chiar şi în cazul în care cota de finanţare a primăriei ar fi mai mare.
Edilul spune că, în localitate, sunt şi drumuri asfaltate până la locul în care se va constui aqua-park, inclusiv alimentare cu energie electrică.
Proiectul din comuna maramureşeană cuprinde turism cultural, turism ecumenic, turism alpin, un centru spa şi două bazine acoperite.
Primarul din Moisei insistă pentru realizarea acestui parc de mai bine de doi ani. Asta, în condiţiile în care, în localitate, nu există canalizare, iar oamenii au toaletă în fundul curţii.