Maramureş: Circa 1.000 de locuri de muncă disponibile în agricultură anul acesta
„Estimăm că din primăvara acestui an vom avea peste 1.000 de locuri de muncă disponibile pe diferite sectoare agricole. Va fi nevoie atât de specialişti cât şi de forţă de muncă pregătită, dar şi zilieri pentru perioadele de vârf. Ar fi ideal, deşi e cam greu de crezut că va fi aşa, să putem angaja oameni tineri, dar şi adulţi bine pregătiţi sau cu o pregătirea apropiată unor domenii în care activăm. Vom participa şi la o bursă a locurilor de muncă, dar ne vom interesa la AJOFM pentru a vedea profilul profesional al celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă, şi cu siguranţă vom găsi persoane care să dorească o slujbă bine plătită, deşi munca în agricultură este considerată drept foarte grea”, a spus Dumitru Pop.
Potrivit acestuia, domenii ca zootehnia, pomicultura şi legumicultura vor avea nevoie, din primăvara acestui an, de forţă de muncă atât calificată cât şi mai puţin calificată.
„Din luna februarie, undeva pe la jumătatea lunii februarie când ar putea începe curăţatul livezilor, răritul pomilor, va fi nevoie de oameni pricepuţi (…) în legumicultură, de asemenea, la pregătitul culturilor din solarii, iar în zootehnie va fi nevoie de câteva zeci de oameni care să lucreze în ferme”, a precizat Dumitru Pop.
Anual, agricultura judeţului Maramureş pune la dispoziţia celor interesaţi câteva sute de locuri de muncă, majoritatea în mediu rural şi mult mai puţine la oraş, unde funcţionează abatoare, carmangerii şi magazine de legume-fructe. Un salariu lunar poate oscila între 2.500 şi 3.500 de lei.
Sursa: AGERPRES