Maratoane de vaccinare în acest week-end în București, la Biblioteca Națională și Sala Palatului, și în Craiova, la Teatrul Național „Marin Sorescu”

25 05. 2021
Maranton vaccinare MC (3)

Maratonul de la Craiova este organizat în Teatrul Național „Marin Sorescu” în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Dolj și Primăria Municipiului Craiova. Acțiunea se va desfășura în foaierul teatrului, în intervalul orar 10:00 – 00:00, de vineri (28 mai) și până marți, 1 iunie inclusiv. Tipul vaccinului este Pfizer BioNTech, iar rapelul se va putea face tot în incinta Teatrului Național Craiova, în perioada 18 – 22 iunie.

Persoanele vaccinate la Craiova, în data de 28 mai 2021, vor primi în limita locurilor, o invitație de două persoane la „Călătoria lui Dante”, recital susținut de maestrul Emil Boroghină în aceeași seară, de la ora 19:00. De asemenea, toate persoanele vaccinate la centrul de vaccinare amenajat la Teatrul Național Craiova au posibilitatea să participe la extragerea pentru unul din cele zece abonamente, valabile în Stagiunea 2021-2022 a Teatrului Național Craiova.

La București, maratonul vaccinării este organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, la Biblioteca Națională din București, și se va derula 24 ore din 24, începând de vineri, 28 mai, ora 16:00, și până luni dimineața, 31 mai, ora 08:00. Cea de-a doua ediție se adresează atât persoanelor care au făcut prima doză în primul maraton (7 mai – 10 mai), cât și celor care doresc să facă acum prima doză.

O noutate este faptul că la Biblioteca Națională din București, numărul cabinetelor de vaccinare s-a suplimentat cu cinci, totalul acestora fiind 15.

Maratonul bucureștean include și Sala Palatului, unde vor fi amenajate 35 de fluxuri de vaccinare, în total fiind 50 de fluxuri de vaccinare în acest weekend, în capitală. O altă noutate adusă de această ediție a Maratonului Vaccinării București o reprezintă posibilitatea imunizării, la Sala Palatului, cu vaccinul Johnson & Johnson, ser ce se administrează într-o singură doză. În acest sens, au fost pregătite circuite separate, destinate exclusiv imunizării cu acest ser.

La prima etapă a Maratonului Vaccinării – Ediția București, desfășurată în perioada 7-10 Mai 2021, s-au vaccinat 20.360 de persoane.

Și de data aceasta, la Biblioteca Națională, vor fi momente artistice asigurate de Ministerul Culturii prin Opera Națională București, Teatrul Muzical Ambasadorii și Centrul Național de Artă Tinerimea Română.

Ministerul Culturii se implică la Iași, prin Complexul Muzeal Național „Moldova”, și în deschiderea unui centru de vaccinare drive thru, realizat cu implicarea Consiliului Județean Iași, a Instituției Prefectului Județul Iași și a Primăriei Iași. Astfel, începând de mâine, 26 mai, ora 15:00, persoanele care doresc să se imunizeze pot veni cu mașina personală sau cu un taxi în parcarea Palatului Culturii, unde vor funcționa două fluxuri de vaccinare. Parcarea poate fi folosită în acest sens, timp de două ore, fără a se achita taxa aferentă, iar primele 100 de persoane vaccinate vor primi bilete gratuite la cele 4 muzee naționale din Palatul Culturii.