Maratonul profesional desfăşurat la Bucureşti de elita stomatologiei

Primul Congres al Colegiului Medicilor Stomatologi din Bucureşti, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, a beneficiat de o reprezentare de elită pentru un eveniment medical: peste 2000 de participanţi înscrişi şi peste 60 de lectori români şi străini, din ţări precum: Elveţia, Germania, Mexic şi Italia.
Ion Dobreanu - vin, 29 oct. 2021, 13:45
Maratonul profesional desfăşurat la Bucureşti de elita stomatologiei

Prof. Dr. Silviu Piţuru, Președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Bucureşti, a declarat: “Sunt bucuros de reuşita acestui eveniment, un adevărat tur de forţă pentru participanţi şi organizatori. Vreau să mulţumesc în mod special lectorilor şi speakerilor, cadrelor didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, tuturor medicilor şi studenţilor şi, o menţiune specială, companiei Media Med Publicis pentru organizarea impecabilă şi suportul logistic performant”.

Evenimentul desfăşurat pe parcursul celor 3 zile a fost un adevărat maraton al profesioniştilor din stomatologia națională şi internaţională. Congresul a îmbinat prezentările ştiinţifice cu workshop-uri, prin intermediul ultimelor tehnologii de comunicare, rezultând:

  • 16 sesiuni ştiinţifice, desfăşurate simultan pe 2 canale online şi în 2 săli de congres, au abordat subiecte din specialităţi precum: parodontologie, endodonţie, protetică dentară, chirurgie OMF, implantologie, stomatologie generală, ortondoţie, legislaţie şi malpraxis;
  • 9 workshop-uri organizate simultan de-a lungul celor 3 zile de congres, în 2 săli paralele;
  • Sesiuni de comunicări orale înregistrate, precum şi o secţiune de postere electronice;
  • 2 parteneri instituţionali – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti și Colegiul Medicilor Stomatologi din România;
  • Eveniment ştiinţific creditat cu 24 de puncte EMC.

Congresul a beneficiat şi de un moment festiv, de relevanţă pentru medicina stomatologică mondială: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti a oferit cea mai înaltă formă de recunoaștere științifică la nivel academic, tilul „Doctor Honoris Causa”, domnului Prof.Univ. Dr. Anton Sculean, directorul Catedrei de Parodontologie al Universității din Berna, Elveţia și şeful Centrului de Cercetări Dentare al aceleiaşi universităţi.

Domnul Anton Sculean este autorul a peste 450 de lucrări ştiinţifice, a 30 de capitole din manualele de parodontologie, a susţinut peste 500 de cursuri la nivel internaţional şi în prezent deţine funcţia de redactor – şef al revistei „Periodontology 2000”, una dintre primele două reviste de stomatologie, la nivel mondial.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă cere Iranului să nu stârnească discordie în Siria după fuga aliatului său Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP, citată de Agerpres....
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri ...
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...