Marca „Jurnalul Naţional”, scoasă la vânzare. Care este preţul

Marca „Jurnalul Naţional”, deţinută de firma Editura Intact, controlată de familia Voiculescu, este scoasă la vânzare prin licitaţie publică.
Andrada Ghira - lun, 12 nov. 2012, 11:12
Marca

Potrivit anunţului de vânzare silită, până la data de 8 noiembrie 2012, Editura Intact nu a achitat creanţele cuprinse în 171 de bilete la ordin, drept pentru care, executorul judecătoresc a dispus vânzarea mărcii „Jurnalul Naţional” pe data de 29 noiembrie la ora 11, la sediul Birourlui Executorilor Judecătoreşti Asociaţi Dumitrache şi Dumitrache.

Preţul de începere al licitaţiei este de 7,6 milioane de lei, adică 1,68 milioane de euro. Valoarea creanţelor rezultând din bilete la ordin depăşeşte 1,4 milioane de euro. Presa relata că în iunie 2011, Editura Intact a intrat în vizorul CIP (Centrala Incidentelor de Plăţi) pentru că a refuzat „în serie” Biletele la Ordin emise în favoarea furnizorilor.

Editura Intact a înregistrat o pierdere de 4,06 milioane de euro (17,1 milioane lei) în 2011 faţă de pierderea de aproximativ 760.000 de euro înregistrată în 2010. Tot în 2011, firma controlată de fiicele lui Dan Voiculescu a avut o cifră de afaceri de 9,69 milioane de euro (41 milioane lei), potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor. Totalul datoriilor se situa la 12,5 milioane de euro (53 milioane lei) şi avea 178 de angajaţi. 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...