Marca „Steaua Bucureşti”, evaluată la peste 57 milioane euro

Economica.net
22 02. 2016
h_51698014_e1420729696543_765x508_33610200

‘Comisia constituită la nivelul Ministerului Apărării Naţionale pentru analizarea demersurilor întreprinse până în prezent în direcţia valorificării mărcii ‘Steaua’ şi a identificării de soluţii legale de utilizare a Complexului Sportiv Ghencea a înaintat un prim raport de etapă ministrului apărării naţionale şi a propus un set de măsuri care pot fi promovate în perioada următoare pe ambele dimensiuni ale problematicii’, informează MApN într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în conformitate cu normele legale, evaluatorul va desfăşura, în termenul prevăzut de acordul cadru, procedurile pentru stabilirea valorii prejudiciului creat prin folosirea mărcii ‘Steaua Bucureşti’ în perioada 2004 – 2014 şi respectiv stabilirea taxei de licenţă pentru clasa fotbal şi ulterior pentru toate celelalte clase şi produse din certificatul de marcă.

După finalizarea procesului de calcul al taxelor de licenţă, CSA Steaua poate demara procedurile competitive permise de lege pentru valorificarea mărcii.

Legat de stadionul şi terenurile de antrenament din Complexul ‘Ghencea’, comisia a informat conducerea MApN cu privire la derularea unor proceduri de omologare a stadionului pentru desfăşurarea de competiţii sportive pentru a face posibilă utilizarea acestuia în condiţii de legalitate, se mai arată în comunicat.

Sursa citată precizează că, în conformitate cu mandatul stabilit de ministrul Apărării, comisia monitorizează derularea pe mai departe a acestor proceduri în maniera cea mai transparentă şi corectă, rămânând deschisă dialogului cu reprezentanţii clubului de fotbal reprezentat de FCSB, care pot contribui cu propuneri concrete şi constructive la găsirea cu celeritate a unor soluţii practice, conforme cu decizia ÎCCJ şi în acelaşi timp de natură să promoveze şi să sprijine performanţa sportivă.

Comunicatul menţionează că această comisie, numită de ministrul Apărării, îşi va continua activitatea până la găsirea soluţiilor legale.