Marcel Boloș, ministrul finanţelor, a anunţat că a fost realizat cel mai mare transfer de fonduri din istoria recentă a României
Marcel Boloș a făcut anunțul așteptat de milioane de pensionari şi a transmis că Ministerul Finanţelor a făcut plata pentru ca seniorii României să primească pensiile majorate.
„Mereu am îndemnat la prudență și am susținut că toate categoriile de cheltuieli publice trebuie să se bazeze pe sustenabilitate, în termeni de gestionare echilibrată a bugetului general consolidat.
Tocmai de aceea le mulțumesc colegilor din #ANAF care atrag resursele necesare, departamentului de buget pentru gestionarea deschiderilor de credite bugetare și colegiilor din Trezoreria Statului, pentru gestionarea fluxurilor și plăților la nivelul statului.
Am fost anunțat în urmă cu puțin timp de către conducerea Trezoreriei Statului, că cele 11,6 miliarde lei pentru asigurarea plății tuturor pensiilor calculate și majorate vor ajunge astăzi în conturile Casei Naționale de Pensii Publice. Diferență de până la 12,5 miliarde lei va fi virată pentru celelalte drepturi de asistență socială.
Pasul următor este ca și reprezentanții Casei Naționale de Pensii să ducă la Trezoreria Municipiului București dispozițiile de repartizare către teritoriu, iar românii să înceapă să primească banii începând cu 1 septembrie.
Le urez mult spor celor implicați de la Casa Națională de Pensii, precum și reprezentanților Poștei, astfel încât cei 3,8 milioane de pensionari care au așteptat atâția ani corectarea inechităților să primească drepturile cuvenite.
Cu respect pentru seniorii României!”, este mesajul postat de pagina de Facebook a lui Marcel Boloș.