Marcel Boloș: Moody’s vine cu o nouă confirmare a faptului că Guvernul actual a luat măsurile necesare şi corecte pentru combaterea efectelor crizelor recente

Moody's vine cu o nouă confirmare a faptului că Guvernul actual a luat măsurile necesare şi corecte pentru combaterea efectelor socio-economice ale crizelor recente, precum şi pentru asigurarea unor finanţe publice sustenabile, a afirmat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
AGERPRES - sâm, 04 nov. 2023, 15:02
Marcel Boloș: Moody's vine cu o nouă confirmare a faptului că Guvernul actual a luat măsurile necesare şi corecte pentru combaterea efectelor crizelor recente

„Vedem că cele mai respectate agenţii de rating din lume reconfirmă stabilitatea economică a României. După Fitch şi S&P, Moody’s vine cu o nouă confirmare a faptului că Guvernul actual a luat măsurile necesare şi corecte pentru combaterea efectelor socio-economice ale crizelor recente, precum şi pentru asigurarea unor finanţe publice sustenabile. Angajamentul nostru pentru buna guvernare şi reformele economice a condus la această perspectivă din partea agenţiilor de rating. Este un anunţ care contribuie la menţinerea unui climat economic favorabil, la reducerea costurilor de finanţare şi la promovarea investiţiilor în ţara noastră. Cu toate acestea, este important de subliniat că, în ciuda acestei veşti pozitive, mai avem foarte mult de muncă. Nevoia de a continua reformele şi măsurile care asigură consolidarea fiscal-bugetară rămân priorităţile Ministerului Finanţelor, pentru a promova dezvoltarea economică durabilă şi a securiza investiţiile din fonduri europene”, a declarat ministrul Marcel Boloş, potrivit unui comunicat transmis către Agerpres.

Agenţia de rating Moody’s a reconfirmat în data de 3 noiembrie 2023 ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria pe termen lung şi P-3 pentru datoria pe termen scurt, precum şi perspectiva stabilă.

Confirmarea ratingurilor reflectă, în opinia agenţiei, perspectivele robuste de creştere pe termen mediu ale României, susţinute de fondurile alocate de Uniunea Europeană şi fluxurile de investiţii străine directe.

În opinia agenţiei, economia României va înregistra o creştere de 2% în anul 2023, respectiv de 3,2% în 2024 şi 3,5% în 2025 în linie cu potenţialul de creştere al economiei, perspectivele favorabile fiind susţinute de niveluri ridicate de investiţii străine directe şi de alocări de fonduri în cadrul programelor Uniunii Europene.

De asemenea, agenţia apreciază că tendinţa de creştere rapidă a productivităţii muncii va continua, pe măsură ce România va reduce ecartul faţă de economiile europene mai avansate, iar reformele şi investiţiile din PNRR şi din alte instrumente vor începe să aibă un impact asupra potenţialului de creştere al economiei.

Agenţia mai precizează că, deşi nivelul datoriei publice este la un nivel confortabil, există riscul deteriorării treptate în condiţiile materializării unor deficite bugetare ridicate şi a creşterii costurilor de finanţare.

„Principalii factori ce pot contribui la îmbunătăţirea ratingului de ţară sau a perspectivei sunt reducerea semnificativă şi durabilă a deficitului fiscal şi a deficitului de cont curent. Totodată, consolidarea suplimentară a potenţialului de creştere a economiei şi a sustenabilităţii fiscale a Guvernului prin adoptarea de reforme în cadrul PNRR poate reprezenta un alt factor pozitiv.”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, înrăutăţirea ratingului de ţară sau a perspectivei se pot materializa în condiţiile în care Guvernul nu ar implementa măsuri pentru a obţine o consolidare fiscală în vederea reducerii deficitelor, incapacitatea de a implementa reformele asumate prin PNRR şi accesarea finanţării aferente precum şi o escaladare a tensiunilor geopolitice regionale.

Ministerul Finanţelor reaminteşte că agenţia de rating Fitch a reconfirmat în 8 septembrie 2023 ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectiva stabilă.

De asemenea, agenţia de rating S&P a reconfirmat în data de 13 octombrie 2023 ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectiva stabilă.

Te-ar mai putea interesa și
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gazprom a anunțat: Va opri livrările de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, dimineață
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile......
Prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Vladimir Putin a recunoscut că apărarea antiaeriană rusă era în acțiune miercuri când aeronava a încercat să aterizeze la Groznîi
Prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Vladimir Putin a recunoscut că apărarea antiaeriană rusă era în acțiune ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în ...
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni europene
Moscova a extins substanțial lista cu oficiali din UE cărora le interzice intrarea în Rusia, ca răspuns la ultimele sancțiuni ...
Ministerul rus de Externe a anunţat sâmbătă că a răspuns noului pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene extinzând ...
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministerul Dezvoltării a alocat 50 de milioane de lei pentru finalizarea construirii a 22 de creșe
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat documentele de finanţare pentru ...