Marcel Boloș: Ordonanța de urgență cu măsurile fiscale pentru 2024 urmează să fie pusă luni în dezbatere publică
El a făcut această precizare vineri seara la plecarea de la întâlnirea de lucru avută la Palatul Victoria cu prim-ministrul Marcel Ciolacu.
„Dacă se va ajunge la un consens, luni va fi pus în dezbatere publică”, a spus Boloş, întrebat dacă proiectul de ordonanţă de urgenţă va intra în transparenţă decizională.
Referitor la măsura de creştere a salariilor personalului bugetar cu 5% de anul viitor, care urmează să fie prevăzută în ordonanţa de urgenţă, ministrul Finanţelor a arătat că trebuie avută „prudenţă” pentru cheltuielile cu salariile.
„Acum nu pot să dau această cifră cu exactitate, dar, sigur, cheltuielile cu salariile sunt mari în momentul de faţă în sectorul public şi de aceea trebuie să avem prudenţă pentru cheltuielile cu salariile, fiindcă sunt cheltuieli pe care trebuie să le onorăm lună de lună şi creează presiunile de rigoare pe buget”, a declarat Boloş.
Întrebat dacă bugetul de anul viitor va putea suporta creşterea cu 5% a salariilor în sectorul public, el a răspuns: „Sumele vor fi cuprinse în buget, aşa se elaborează bugetul, potrivit actelor normative în vigoare şi avem obligaţia legală ca să prevedem aceste categorii de cheltuieli în bugetul public”.
Ministrul a explicat şi ce se va întâmpla anul viitor cu contribuţia la Pilonul II de pensii.
„Exact cum scrie în lege în momentul de faţă, 4,75%, contribuţia la Pilonul II de pensii va intra în vigoare şi va produce efecte pentru toţi cei care au calitatea de asigurat la fondurile de pensii private. Nu este nicio schimbare, legea îşi urmează cursul firesc, a fost jalon prevăzut în PNRR şi, din acest punct de vedere, lucrurile merg mai departe aşa cum erau”, a explicat Boloş.
Referitor la accize, ministrul a spus că acestea se vor actualiza conform prevederilor Codului Fiscal.
„Accizele, conform legii, nu există o modificare în acest sens pe care să o propună Guvernul, iar conform legii existente în vigoare actualizarea cu preţul de consum este prevăzută de lege şi an de an s-a întâmplat acest lucru, adică se vor actualiza cu preţul de consum de la 1 ianuarie aşa cum prevede articolul 342 din Codul Fiscal”, a afirmat Marcel Boloş.
De asemenea, ministrul a precizat că în bugetul de anul viitor cea mai mare creştere o va avea Educaţia.
„Este anul Educaţiei, aş putea să spun. 2024 este anul în care avem un buget record propus pentru Educaţie şi o creştere de 61%. Este anul, dacă vreţi, cu cel mai bogat buget din istoria Educaţiei. Sper să îl poată cheltui în folosul copiilor şi al educaţiei tinerei noastre generaţii”, a declarat Boloş.
Duminică urmează să aibă loc o întâlnire de lucru la nivelul liderilor coaliţiei de guvernare pe tema bugetului de stat pe anul viitor.