Marcel Ciolacu: Avem în acest an cel mai mare buget alocat investiţiilor publice, peste 150 de miliarde de lei

Premierul Marcel Ciolacu şi mai mulţi membri ai Guvernului au avut, miercuri, o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România, principalul subiect fiind derularea proiectelor de investiţii la nivel local, cu un accent asupra celor finanţate din fonduri europene, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 19 feb. 2025, 21:54
Marcel Ciolacu: Avem în acest an cel mai mare buget alocat investiţiilor publice, peste 150 de miliarde de lei

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern, în cadrul discuţiilor, premierul Ciolacu şi ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, au subliniat că finanţarea proiectelor din bugetul de stat va fi prioritizată conform criteriilor stabilite de Executiv prin hotărâri deja adoptate.

„Astfel, vor avea prioritate obiectivele de investiţii aflate într-un stadiu avansat de realizare, cel mai mare punctaj fiind pentru cele care au gradul de execuţie peste 80%”, se arată în comunicat.

Ciolacu a declarat că oamenii aşteaptă de la Guvern rezultate concrete, motiv pentru care este „esenţial” să se menţină un ritm susţinut al investiţiilor.

„Prioritatea trebuie să fie acordată proiectelor finanţate din fonduri europene, astfel încât să valorificăm pe deplin oportunităţile disponibile pentru dezvoltarea României. Atât pentru cofinanţarea proiectelor europene, cât şi pentru investiţiile susţinute din resurse naţionale, avem în acest an cel mai mare buget alocat investiţiilor publice: peste 150 de miliarde de lei. Aceste resurse trebuie concretizate în proiecte finalizate, care să aducă beneficii reale oamenilor”, a declarat prim-ministrul.

Alături de Marcel Ciolacu şi Tanczos Barna din delegaţia guvernamentală au făcut parte ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, precum şi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

Te-ar mai putea interesa și
Un gigant din Finlanda începe producția în România în 2026
Un gigant din Finlanda începe producția în România în 2026
Grupul finlandez Metso, unul dintre cei mai mari producători globali de echipamente pentru industria de minerit și agregate, va deschide un centru de producție la Oradea în 2026. ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Cum arată lucrările la lotul 4 Glina – Pantelimon, pe care UMB ar putea să-l finalizeze anul viitor
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Cum arată lucrările la lotul 4 Glina – Pantelimon, pe care UMB ar putea să-l ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 4 Nord din Autostrada Bucureștiului, care ar putea fi gata ...
Ianuarie 2026, moment crucial pentru România. Marile agenții de rating se pronunță dacă ne duc în categoria „junk”
Ianuarie 2026, moment crucial pentru România. Marile agenții de rating se pronunță dacă ne duc în categoria „junk”
Intrăm în "junk" sau rămânem in investment grade? În ianuarie 2026, principalele agenții de rating își vor prezenta ...
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă ...