Marcel Ciolacu: Salariul minim trebuie mărit la 3.000 lei. Vorbim de 1,5 milioane de români

06 09. 2022
salariu 75854855775

Ciolacu a explicat că va merge cu această propunere, dar şi cu cea de majorare a pensiilor cu 10% în şedinţa coaliţiei de guvernare.

„Important este că ambele partide au decis că trebuie să venim cu venituri suplimentare atât la pensionari şi, sper eu, să avem discuţii cu mediul de afaceri şi să mărim salariul minim pe economie la 3.000 lei. Este normal şi acest lucru. O treime dintre românii angajaţi în zona privată se încadrează la salariul minim. Vorbim de peste 1,5 milioane de români. Necesitatea măririi salariului minim este evidentă. Mergem cu aceste propuneri în coaliţie şi acolo vedem. Sunt anumite propuneri şi le vom discuta în coaliţie astfel încât toţi românii să depăşească această criză cât mai uşor”, a declarat, la Buzău, Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD a subliniat că, prin majorarea salariului minim pe economie şi a pensiilor, va creşte puterea de cumpărare a românilor şi astfel va putea fi compensată inflaţia.