Mărcile proprii au asigurat discounterului Penny 2 miliarde de lei anul trecut, adică o treime din business
Aproximativ 28 % din cifra de afaceri de 7,18 miliarde de lei aferentă 2022 a Penny (REWE România S.R.L.) a provenit din comercializarea produselor marcă proprie, potrivit companiei care vinde sub branduri precum Hanul Boieresc (produse tradiționale), Boni de tot (lactate), Haiduc (bere), Gustopan (pâine, patiserie).
„Continuăm să dezvoltăm portofoliul de mărci private și suntem bucuroși că multe produse din game precum Hanul Boieresc sau SuporteRO sunt tot mai căutate de către clienții noștri”, mai anunță retailerul care și-a propus ca până la finele acestui an 60% dintre produsele pe care le pune pe raft să aibă ingredientul principal produs în România, iar produsele să fie procesate și ambalate la nivel, conform unui obiectiv denumit 3RO, lansat în 2020.
În 2022, 28% din sortimentul magazinelor Penny a fost 3RO.
„În prezent (la finele lui 2022 n.red.), 100% din carnea proaspătă (vită, pui și porc) vândută în magazinele Penny se aliniază obiectivului 3RO. Continuăm să dezvoltăm portofoliul de mărci private și suntem bucuroși că multe produse din game precum Hanul Boieresc sau SuporteRO sunt tot mai căutate de către clienții noștri”, mai precizează compania în ultimul său raport de sustenabilitate.
Dintre mărcile privare, sub brandul Hanul Boieresc se comercializează produse tradiționale 100% românești urmând ca de la 1 ianuarie 2024 toate mărfurile sub acest brand privat să fie produse din ingrediente românești și să fie procesate și ambalate local. De asemenea, toate produsele Boni de tot privin exclusiv de la producători locali la fel ca și berea Haiduc.
La modul general, mai mult de jumătate dintre produsele alimentare din cele 336 de magazine Penny de la finele lui 2022 erau de origine regională, iar 87,13% dintre furnizori erau din România.
Cum se produc mărcile private la Penny
În cazul mărcilor proprii, retailerul se implică inclusiv în dezvoltarea produselor comercializate, după care le controlează, monitorizează și gestionează reclamațiile. Mai precis, pentru toate produsele marcă proprie sunt stabilite specificații de produs în care sunt definite cerințele de calitate ce trebuie respectate de furnizor pe întreaga durată a colaborării. Ulterior, se fac verificări periodice prin analize la laboratoare independente, autorizate și certifivcate.
În caz de probleme, produsele se retrag de la comercializare. „În situațiile în care descoperim orice problemă care poate afecta sănătatea și siguranța consumatorilor, luăm imediat măsuri eficiente de eliminare a produsului de la vânzare și de informare a clienților. Din totalul numarului de retrageri din anul raportării, numai 5% au venit de la clienți, în timp ce auto-sesizările furnizorilor au fost de 64%”, mai anunță compania.
În 2022 au fost retrase de la vânzare 133 de produse dintre care 25 au vizat produse marcă proprie (33%). 65 de produse au fost alimentare din care 24 marcă proprie și 41 branduri.
Principalele rezultate din 2022 prezentate în cel de-al șaselea raport de sustenabilitate PENNY România:
Sortiment sustenabil
- 87,91% ponderea cheltuielilor cu furnizorii locali;
- 69,61% proporția produselor alimentare de origine regională (din România);
- 165 de măcelării partenere ale fermierilor și producătorilor locali;
- 48 de articole ecologice și pentru dietă specială comercializate;
- 103 articole nou dezvoltate cu ambalaje secundare certificate FSC.
Energie, climă și resurse
- 11% scădere a amprentei de carbon totale față de 2019;
- 6% scădere consum specific de energie electrică raportat la anul anterior;
- 242 MWh energie verde produsă intern cu 64 sisteme de panouri fotovoltaice;
- 0 magazine proprii încălzite pe bază de combustibili fosili;
- 53 amplasamente dotate cu stații de încărcare pentru mașini electrice;
- 23 de magazine certificate BREEAM.
Angajați și societate
- 596 de angajați activi la final de an;
- 782 de ore de instruire;
- 75% rata de promovare internă pentru poziții de management;
- 56,5% femei în poziții de management;
- 000 euro investiți în comunitate;
- 350 de tone de surplus de alimente donate.
„Avem planuri pe termen lung și dorim să aducem o contribuție semnificativă la îmbunătățirea calității vieții în comunitățile din România. Ne-am asumat obiectivul de a atinge neutralitatea până în 2040, colaborând strâns cu Grupul REWE. Realizarea acestui deziderat depinde în mod esențial de concentrarea eforturilor noastre în diverse inițiative locale, susținerea aprovizionării cu produse provenite din surse regionale și gestionarea atentă a resurselor în toate aspectele operaționale ale companiei noastre”, a subliniat Claudia Ivan, Manager Sustenabilitate PENNY România.
Penny este conceptul grupului german REWE, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 353 de magazine la nivel național și are peste 6.500 de angajați.