Marco Polo, globetrotter-ul Mercedes-Benz, a împlinit 40 de ani

Încă din 1984 autorulota compactă Mercedes-Benz Marco Polo a stabilit standarde în segmentul său asigurând posesorilor vacanțe memorabile și aventuri împreună cu familia.
Robert Stan - Dum, 18 feb. 2024, 09:41
Marco Polo, globetrotter-ul Mercedes-Benz, a împlinit 40 de ani

În urmă cu 40 de ani, numele unui celebru explorator venețian a devenit omonimul unei noi autorulote de la Mercedes-Benz: Marco Polo a avut premiera în 1984, la acea vreme bazat pe „Bremer Transport”. De atunci, Marco Polo a oferit multor călători amintiri minunate – din Europa până în Asia și, de asemenea, a evoluat în ceea ce privește funcționalitatea, confortul și stilul. Prezentul său lăudabil anunță un viitor… electrizant.

În anii `80, prima generație Marco Polo a fost una dintre autorulotele compacte care au definit segmentul. Trăsăturile sale caracteristice includeau capota scurtă, vopseaua „bej bahama” și interiorul bej-maroniu considerat un „must-have” pentru călătorii pretențioși ai acelor vremuri. Deoarece autovehiculul de bază T1 a fost produs inițial în Bremen, a fost supranumit „Bremer Transporter”. Cu o înălțime de 2,97 metri, primul Marco Polo era o apariție impunătoare. A urmat un facelift în 1988.

Conceptul de bază al Marco Polo a rămas neschimbat de la prima generație. Acesta include în continuare un pat în plafon, o combinație banchetă/cușetă în spate, scaune pivotante pentru șofer și pasagerul din față, o chicinetă cu o chiuvetă, aragaz și cutie frigorifică, precum și module de dulapuri și sertare.

În 1996, o reducere a înălțimii la mai puțin de doi metri și introducerea unui acoperiș telescopic au făcut ca cea de a doua generație Marco Polo – bazată de această dată pe modelul Vito – să fie mult mai ușor de utilizat. În același timp, interiorul a devenit considerabil mai funcțional – modulul banchetă/ladă pentru depozitare din partea din spate a fost montat pe un sistem de șine și putea fi deplasat, dulapurile au fost dotate cu obloane practice, iar masa putea fi depozitată în lambriurile ușii glisante. În 1999 a urmat un facelift.

În 2003, cea de a treia generație a modelului Marco Polo, bazat pe Viano, a făcut noi progrese în ceea ce privește funcționalitatea și a stabilit noi standarde în segmentul autorulotelor. Un acoperiș telescopic acționat electric, un pat confortabil în plafon cu elemente elastice punctuale – distins cu sigiliul de aprobare „Aktion Gesunder Rücken” – și o banchetă cu spătare rabatabile electric, precum și perne de aer în spătarele scaunelor pentru o mai bună susținere laterală, au fost doar câteva dintre numeroasele îmbunătățiri.

Din 2015, Marco Polo a fost prezentat în forma sa actuală pe baza Clasei V. Cea de-a patra generație a modelului Marco Polo a beneficiat de un interior transformat într-un salon exclusivist, de la spațiul de conducere până la zona de living. Punctele de atracție au inclus și includ în continuare pardoseala cu aspect de iaht, iluminarea interioară cu LED-uri – inclusiv iluminarea ambientală opțională – și o selecție de elemente decorative de finisare și tapițerie de înaltă calitate. De la faceliftul din 2019 și actualizările ulterioare, Marco Polo a oferit, de asemenea, și mai multă tehnologie, inclusiv sistemul multimedia inovator MBUX (Mercedes-Benz User Experience) și unitatea de control avansată MBAC (Mercedes-Benz Advanced Control) pentru autorulote, care transformă autovehiculul într-o casă inteligentă pentru călători și nomazi digitali.

Noul Mercedes-Benz Clasa V Marco Polo, care a fost prezentat în vara anului 2023 și va avea lansarea pe piață în acest an, continuă dezvoltarea. Printre altele, aceasta impresionează prin sistemele MBUX și MBAC îmbunătățite, care oferă funcții noi, cum ar fi controlul inteligent al comenzii de nivel AIRMATIC în modul camper. Prin urmare, noul model permite o experiență de glamping de neegalat.

Unul dintre subiectele centrale pentru viitorul Marco Polo este electromobilitatea. Mercedes-Benz Vans și-a ancorat ferm în strategia sa pretenția de a fi lider în electromobilitate. Pasul central spre viitorul electric este noua arhitectură VAN.EA, modulară și scalabilă, care va fi introdusă începând cu 2026.

Pe baza VAN.EA, portofoliul de autovehicule de agrement va fi, de asemenea, electrificat și extins, Mercedes-Benz oferind în viitor atât autovehicule de tip Camper de dimensiuni medii, cât și mari, complet electrice, din fabrică. Împreună cu partenerii săi internaționali din domeniul autorulotelor, marca cu stea în trei colțuri intenționează să dezvolte noul standard pentru autorulotele electrice.

Te-ar mai putea interesa și
Ca agresor, Rusia și-a atins obiectivul – Andrus Merilo, comandanul Forțelor de Apărare ale Estoniei
Ca agresor, Rusia și-a atins obiectivul – Andrus Merilo, comandanul Forțelor de Apărare ale Estoniei
Comandantul Forțelor de Apărare ale Estoniei, Andrus Merilo, a declarat într-un interviu că Rusia, în calitate de agresor, și-a atins deja obiectivul, transmiţând lumii un semnal despre......
Atac cibernetic la Japan Airlines
Atac cibernetic la Japan Airlines
Compania aeriană japoneză Japan Airlines (JAL) a suferit joi un atac cibernetic asupra reţelelor sale de comunicaţii, ...
Elicele unei turbine eoliene din Poarta Albă riscă se se desprindă din cauza vântului puternic
Elicele unei turbine eoliene din Poarta Albă riscă se se desprindă din cauza vântului puternic
Pompierii constănţeni au fost chemaţi miercuri să intervină la un cămin de bătrâni din localitatea Poarta Albă, ...
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur vacanțele
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur ...
Marcel Ciolacu a venit ieri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând ...