Marea Britanie a adoptat ambalajul neutru pentru pachetele de ţigări
După un vot al Camerei Comunelor de săptămâna trecută, Camera Lorzilor a aprobat luni această lege, care va intra în vigoare în mai 2016, scrie Agerpres.
Pachetele neutre de ţigări, introduse pentru prima dată în lume în Australia la sfârşitul anului 2012, vor avea toate aceeaşi formă şi aceeaşi culoare, marca specifică apărând doar discret, fără logo, încadrată de o serie de avertismente privind pericolele pe care pe prezintă fumatul.
‘Acesta este un pas important spre o generaţie fără tutun’, a declarat Earl Howe, subsecretar de stat al Sănătăţii.
‘Fumatul rămâne o problemă majoră de sănătate’ iar pachetul neutru va reduce atractivitatea ţigărilor în special pentru copii şi tineri, a adăugat el.
Adoptarea acestei măsuri a fost salutată de organizaţiile de sănătate, cum este Action on Smoking and Health (ASH), care a spus că este o ‘piatră de hotar’ în lupta împotriva fumatului.
Parlamentarii au avut câştig de cauză în ciuda eforturilor disperate ale lobby-ului tutunului, a spus Penny Woods, un oficial al fundaţiei britanice împotriva bolilor pulmonare. Potrivit opiniei sale, ‘aceasta este o victorie foarte mare’.
Companiile de tutun au caracterizat noul procedeu ca fiind ‘inutil’, ‘nejustificat’ şi nedorit de către majoritatea utilizatorilor, a spus Giles Roca, director al Tobacco Manufacturers’ Association (TMA), un grup de lobby care reprezintă interesele producătorilor de tutun.
‘Suntem extrem de dezamăgiţi că guvernul nu a luat în considerare impactul acestei măsuri asupra locurilor de muncă şi că va încuraja piaţa ilegală’, a mai spus sursa citată.
Irlanda a votat în luna februarie o lege pentru impunerea unui pachet neutru, devenind prima ţară din Uniunea Europeana care a adoptat acest tip de legislaţie. Însă măsura va fi pe deplin eficientă în mai 2017, când toate ambalajele existente vor fi retrase.
În Franţa, aceste pachete vor fi ‘probabil’ introduse în magazinele de tutun de la jumătatea anului 2016, a declarat luni ministrul sănătăţii, Marisol Touraine.