Marea Britanie a anunţat o strategie în domeniul semiconductorilor

Guvernul britanic a anunţat vineri o strategie în domeniul semiconductorilor ce prevede investiţii în valoare de un miliard de lire sterline în următorii zece ani, transmite AFP.
AGERPRES - vin, 19 mai 2023, 08:43
Marea Britanie a anunţat o strategie în domeniul semiconductorilor

Strategia are obiectivele declarate de a stimula creşterea acestui sector în Regatul Unit, de a reduce riscurile de întrerupere a aprovizionării şi de a proteja securitatea naţională, scrie Agerpres.

O investiţie de până la 200 de milioane de lire sterline este planificată pentru perioada 2023-2025 pentru a stimula cercetarea şi dezvoltarea şi pentru a facilita cooperarea internaţională.

Subliniind omniprezenţa semiconductorilor în lumea modernă, prim-ministrul Rishi Sunak a subliniat că această strategie concentrează eforturile britanice pe „punctele sale forte în domenii precum cercetarea şi designul, astfel încât să ne putem consolida avantajul competitiv pe scena mondială”.

Această strategie va permite dezvoltarea economică şi crearea de locuri de muncă şi ar urma să permită Regatului Unit să rămână „în avangarda noilor progrese tehnologice”, a adăugat Sunak.

Comunicatul executivului britanic evidenţiază angajamentul luat în marja summitului G7 din Japonia de a stabili un parteneriat ambiţios cu Tokio în domeniul semiconductorilor, în special printr-o investiţie comună de două milioane de lire sterline anul viitor.

Semiconductorii sunt esenţiali în domeniul industrial, în special în cazul tehnologiilor verzi (baterii, turbine eoliene, solare) şi digitale, a smartphone-urile, automobilelor conectate sau consolelor de jocuri, dar şi a echipamentelor militare.

Tensiunile internaţionale au crescut în ultimii ani în jurul acestui sector strategic, China şi Statele Unite, în special, ducând o luptă aprigă în acest domeniu.

Uniunea Europeană a ajuns luna trecută la un acord cu privire la un plan de dezvoltare a acestei industrii pe teritoriul său pentru a-şi reduce dependenţa de Asia.

Te-ar mai putea interesa și
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie de către o companie membră UNSAR a fost de circa 60.000 de euro, mai mare cu peste 33% față de recordul din......
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână iar valoarea tranzacţiilor ...
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică și un genocid
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică ...
Acţiunile militare ale Israelului din Fâşia Gaza "echivalează cu o epurare etnică şi un genocid", a denunţat vineri ...
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancţiuni ...