Marea Britanie a aprobat Paxlovid, medicamentul antiviral împotriva Covid-19 produs de Pfizer

Agenţia britanică de reglementare a medicamentelor şi a produselor de sănătate (MHRA) a anunţat vineri că a aprobat medicamentul antiviral oral al Pfizer Paxlovid pentru persoanele care au o formă uşoară până la moderată de COVID-19 şi care prezintă un risc de agravare a bolii, informează DPA şi Reuters, scrie Agerpres.
AGERPRES - vin, 31 dec. 2021, 19:16
Marea Britanie a aprobat Paxlovid, medicamentul antiviral împotriva Covid-19 produs de Pfizer

Paxlovid este un medicament antiviral cu o combinaţie de ingrediente active, PF-07321332 şi Ritonavir, care fac parte dintr-o clasă de medicamente numite inhibitori de protează, utilizate în prezent pentru tratarea HIV, hepatitei C şi a altor boli virale, care acţionează prin împiedicarea virusului de a se replica. Medicamentul a fost autorizat pentru utilizare la persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste cu forme uşoare până la moderate de COVID-19 şi cel puţin un factor de risc pentru dezvoltarea unei boli severe, scrie Agerpres.

Printre aceşti factori de risc se numără obezitatea, vârsta înaintată (60 de ani şi peste), diabetul zaharat sau bolile de inimă.

Cele două substanţe active din Paxlovid se prezintă sub formă de comprimate separate care sunt ambalate împreună şi se iau împreună, de două ori pe zi, pe cale orală, timp de cinci zile. Medicamentul poate fi folosit în afara cadrului spitalicesc.

PF-07321332 este un antiviral nou, ceea ce înseamnă că nu a mai fost aprobat pentru utilizare până acum. Cu toate acestea, Ritonavirul a fost folosit alături de unele medicamente împotriva HIV timp de mulţi ani pentru a le „stimula” activitatea, ceea ce este similar cu ceea ce se face în cazul PF-07321332, a precizat MHRA într-un comunicat.

Într-un studiu clinic, o cură de cinci zile de tratament cu Paxlovid a redus cu 89% riscul de spitalizare şi de deces legat de COVID-19 în decurs de 28 de zile, în comparaţie cu un grup placebo, atunci când tratamentul a fost început în termen de trei zile de la debutul simptomelor, scrie Agerpres.

Numărul de spitalizări şi decese a fost de 0,8% în grupul tratat cu Paxlovid, comparativ cu 7% în grupul placebo.

Pe baza datelor studiilor clinice, Paxlovid este cel mai eficient atunci când este administrat în stadiile incipiente ale infecţiei şi, prin urmare, MHRA recomandă utilizarea sa cât mai curând posibil şi în termen de cinci zile de la începerea simptomelor.

MHRA a declarat că este prea devreme pentru a şti dacă varianta Omicron are vreun impact asupra eficacităţii Paxlovid, dar MHRA colaborează cu compania pentru a stabili acest lucru.

Marea Britanie a asigurat peste 2,75 milioane de doze din acest tratament antiviral.

Pastila anti-COVID-19 a rivalului Merck, Molnupiravir, a fost aprobată de Marea Britanie luna trecută, dar acest medicament a redus doar cu aproximativ 30% spitalizările şi decesele în cadrul studiului clinic la pacienţii cu risc ridicat, scrie Reuters.

Citeşte şi:

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...