Marea Britanie a urcat pe locul patru în topul celor mai favorabile destinații de afaceri din lume după ce a surclasat India
Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la sfârşitul lunii ianuarie 2020.
Topul primelor trei destinaţii de investiţii din lume: Statele Unite, China şi Germania a rămas nemodificat faţă de studiul din anul precedent realizat de PwC, în timp ce Marea Britanie şi India au schimbat poziţiile.
Atracţiile Regatului Unit s-au modificat „după ce a devenit o locaţie şi o ţară separată”, a afirmat Moritz la Reuters Global Markets Forum, observând că firmele din SUA şi Germania par a fi în special favorabile investiţiilor în Marea Britanie. Oficiul federal de statistică (Destatis) a informat săptămâna aceasta că exporturile Germaniei către Marea Britanie au scăzut cu 29% în ianuarie.
Moritz a explicat că studiul, derulat în perioada ianuarie – februarie, arată că optimistul în rândul directorilor este la un nivel record, pe fondul atenuării crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), iar 76% dintre ei se aşteaptă la avansul economiei globale să se îmbunătăţească în 2021. Totuşi, acest optimism este fragil, inflaţia fiind percepută ca un risc pe termen mediu, a apreciat Moritz.
Acesta a observat că statul chinez este în urma SUA ca destinaţie favorabilă de investiţii deoarece firmele sunt îngrijorate de războiul comerciale dintre cele două ţări, de accesul la piaţă şi de practicile incorecte din China.