Marea Britanie acuză Europa: Criza din zona euro „omoară” redresarea economiei noastre
Osborne a arătat că zona euro „se apropie de momentul adevărului”, iar deciziile care vor fi luate în lunile următoare vor determina viitorul uniunii monetare în următorul deceniu, informează CNBC.
„Redresarea noastră, confruntată deja cu factori adverşi, de la preţul mare al petrolului la povara datoriilor moştenită din anii de boom economic, este omorâtă de criza care ne stă în prag”, a declarat Osborne pentru Sunday Telegraph.
Liderii europeni nu au reuşit să ţină sub control criza datoriilor declanşată în Grecia la sfârşitul lui 2009. Grecia, Irlanda şi Portugalia beneficiază de fonduri de salvare cumulate în valoare de 386 miliarde de euro, din partea UE şi FMI.
Spania a cerut sâmbătă, oficial, un ajutor financiar european pentru recapitalizarea şi restructurarea sectroului bancar, iar miniştrii de Finanţe din zona euro au convenit să îi acorde fonduri de până la 100 de miliarde de euro.