UKIP – Partidul Independenţei Marii Britanii, condus de Nigel Farage – speră să-i învingă atât pe conservatorii premierului David Cameron, cât şi pe laburişti, de opoziţie, la alegerile europarlamentare care vor avea loc în mai şi ameninţă să divizeze electoratul de centru-dreapta la alegerile naţionale din 2015.
În prezent, UKIP are nouă mandate în Parlamentul European din cele 73 ale Marii Britanii şi dispune de trei fotolii în Camera Superioară a Parlamentului britanic – Camera Lorzilor -, dar încă nu a reuşit să pătrundă în Camera Comunelor.
O analiză realizată de cercetători de la Universităţile Manchester şi Nottingham în care au fost cuprinşi peste 100.000 de alegători şi 6.000 de susţinători ai UKIP a constatat că susţinerea pentru formaţiunea anti-UE nu este alimentată numai de preocupările legate de apartenenţa Marii Britanii la blocul comunitar. Astfel, euroscepticismul, ostilitatea faţă de imigraţie şi nemulţumirea faţă de actualele politici sunt principalele considerente aflate la baza sprijinului pentru UKIP, 20% dintre alegătorii britanici regăsindu-se în toate trei şi 30% în două dintre ele.
Pe de altă parte, potrivit ultimelor sondaje de opinie efectuate pe plan naţional, UKIP a crescut în preferinţele de vot ale alegătorilor de la 3% în 2010 la 13% în momentul de faţă.
‘Potenţialul UKIP depăşeşte cu mult sprijinul de care se bucură actualmente în sondaje’, a conchis Robert Ford, unul dintre autorii studiului, care urmează să fie publicat la 14 martie în volumul ‘Revolt on the Right: Explaining Support for the Radical Right in Britain (‘Revolta dreptei: Cum se explică susţinerea pentru dreapta radicală în Marea Britanie’).
Potrivit colegului său Matthew Goodwin, alegătorii UKIP sunt furioşi mai ales din cauza felului în care a fost gestionată de către guverne – atât cel conservator, cât şi cel laburist anterior – problema imigraţiei, pe care sondajele o includ între principalele trei preocupări ale electoratului.
Totodată, cercetătorii explică creşterea în sondaje a UKIP de la alegerile din 2010 nu prin extinderea bazei sale electorale în rândul mai multor categorii sociale, ci prin atragerea unui număr tot mai mare de simpatizanţi din clasa muncitoare.