Marea Britanie: Anchetă judiciară asupra morţii lui Berezovski

Autorităţile britanice vor deschide joi o anchetă judiciară asupra morţii miliardarului rus Boris Berezovski (67 de ani), găsit sâmbătă fără suflare în reşedinţa sa din apropiere de Londra, a anunţat marţi poliţia, potrivit AFP.
Economica.net - mar, 26 mart. 2013, 21:44
Marea Britanie: Anchetă judiciară asupra morţii lui Berezovski

Rezultatul autopsiei, făcut public luni seară, a indicat drept cauză probabilă a decesului spânzurarea.

Alte teste, inclusiv toxicologice, urmează încă a fi efectuate, dar rezultatele nu vor fi cunoscute mai devreme de câteva săptămâni.

O audiere va începe joi, la ora 09:15 locală şi GMT, la Windsor 40 km vest de Londra, a precizat poliţia, într-un comunicat de presă.

Acest tip de anchetă („inquest”) are ca scop stabilirea circumstanţelor exacte ale unui deces survenit prin violenţă sau în mod inexplicabil. Purtată în paralel cu ancheta de poliţie, ea nu vizează să stabilească responsabilităţi penale sau civile şi nu este urmată printr-un proces.

Boris Berezovski, eminenţă cenuşie a ex-preşedintelui rus Boris Elţin şi fost apropiat al lui Vladimir Putin, devenit opozant al acestuia, a fost găsit sâmbătă după-amiaza fără suflare pe podeaua sălii de baie din reşedinţa de la Ascot.

Luni, poliţia britanică a declarat din nou că nu există deocamdată nicio dovadă de „implicare a unei terţe persoane” în moartea lui Berezovski, care a dat naştere unor suspiciuni de asasinat.

O echipă de experţi nu a depistat nicio urmă de substanţe suspecte în locuinţa miliardarului, dar aceste teste vor continua pe proprietate timp de mai multe zile.

Unii apropiaţi ai lui Boris Berezovski – exilat din 2003 la Londra – au vorbit despre starea sa de depresivă, în timp ce alţii au exclus varianta sinuciderii.

La rândul său, presa rusă a evocat numeroase ipoteze, de la asasinat până la o înscenare, demonstrând un oarecare scepticism faţă de o posibilă sinucidere prin spânzurare.

Potrivit agenţiei RIA Novosti, primele concluzii ale anchetei „nu au adus clarificări, ci au ridicat şi mai multe întrebări”, iar poliţia britanică nu a oferit informaţii despre modul în care ar fi putut să se spânzure Berezovski.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Programul de guvernare al noului Executiv pe sectorul de energie, care va beneficia în continuare de un minister dedicat – Ministerul Energiei nu se mai comasează – conține în linii mari......
Crin Antonescu, candidat unic la funcția de președinte al României
Crin Antonescu, candidat unic la funcția de președinte al României
Crin Antonescu a fost propus pentru poziția de candidat unic la președinția României, a anunțat astăzi Ilie Bolojan. ...
Ultima oră. Programul de guvernare PNL-PSD-minorități: Reduceri de personal, dar și de taxe și contribuții, impozitare progresivă pe marile averi și sprijin pentru zonele defavorizate. Programul pe domenii
Ultima oră. Programul de guvernare PNL-PSD-minorități: Reduceri de personal, dar și de taxe și contribuții, impozitare ...
A apărut programul de guvernare al viitorului executiv PSD-PNL-minorități. Vă prezentăm mai jos principalele sale puncte. ...
Republica Moldova cumpără de trei ori mai multă energie electrică de la centrala nucleară de la Cernavodă în această iarnă
Republica Moldova cumpără de trei ori mai multă energie electrică de la centrala nucleară de la Cernavodă în această ...
Energocom, traderul de stat controlat de guvernul Republicii Moldova, va cumpăra, în primul trimestru al acestui an, de ...