Marea Britanie ar trebui să se gândească să amâne Brexitul, recomandă o comisia parlamentară însărcinată cu Brexitul – raport
Comisia din cadrul Camerei Comunelor constată că principalele aspecte ale viitoarei relaţii a regatului Uniuu cu UE rămân în suspans până în octombrie şi îndeamnă ca Londra să ceară o ”prelungire limitată” a calităţii sale de stat membru UE.
Londra şi Bruxellesul vor să încheie un acord cu privire la relaţia lor viitoare până în toamnă, pentru ca parlamentele naţionale să poată să aprobe textul, înainte ca regatul să părăseasc Uniunea pe 29 martie 2019.
În acest raport, publicat duminică, parlamentarii apreciază că o perioadă de tranziţie de aproximativ doi ani este de asemenea necesar să poată să fie prelungită, în cazul în care este necesar.
Cele două părţi au convenit principiul ca regatul să rămână în instituţiile europene şi să respecte reglementările europene până la sfârşitul lu 2020.
Şapte membri pro-Brexit ai acestei comisii de 21 de membri din toate partidele parlamentare au refuzat să susţină raportul şi au pregătit un raport alternativ, pe un ton intransigent faţă de UE.
În raportul susţinut de majoritatea membrilor comisiei, aceasta îşi exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că s-au înregistrat ”puţine progrese” în subiecte-cheie precum modul în care frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda să rămână deschisă după Brexit.
Londra şi Bruxellesul vor să nu se instaleze psoturi de frontieră sau alte infrastructuri de-a lungul frontierei ”invizibile”, însă comisia apreciază că regatul nu a prezentat încă propuneri credibile în vederea punerii în aplicare a acestei dorinţe.
”Noi nu cunoaştem alte frontiere internaţionale, în afara frontierelor interne ale UE, care să opereze fără controale şi o infrastructură fizică”, a subliniat preşedintele Comisiei, parlamentarul laburist Hilary Benn.
Disidenţiii pro-Brexit au depus un document alternativ, în care acuză UE că a adoptat o abordare nefavorabilă în problema frontierei.
Ei sugerează că noua tehnologie şi aranjamente vamale ”simplificate” pot asigura o frontieră fără fricţiuni.
Acest grup minoritar apreciază că, în loc ca Marea Brtanie să ceară o prelungire a calităţii de stat membru UE, regatul ar trebui să iasă din Uniune fără un acord, în cazul în care negocierile se împotmolesc.