Marea Britanie: Avansul Rusiei în Ucraina va fi cel mai probabil blocat în următoarele luni
Toate cele patru provincii au fost anexate ilegal la sfârşitul lunii septembrie, chiar dacă Kremlinul nu conduce nici politic şi nici militar respectivele regiuni, iar Kievul a făcut progrese semnificative în ultimele luni în recucerirea de teritorii, scrie Agerpres.
„Cel mai probabil, strategia Rusiei nu îşi va îndeplini obiectivele: este extrem de improbabil ca armata rusă să poată genera în prezent o forţă de atac eficientă şi capabilă să recucerească aceste zone”, se arată în actualizarea zilnică a analizei de război realizată de Marea Britanie şi făcută publică luni.
„E improbabil ca forţele terestre ruse să facă progrese semnificative din punct de vedere operaţional în următoarele câteva luni”, se precizează în evaluare.
Ministerul Apărării britanic publică permanent actualizări privind războiul de la începerea invaziei ruse din Ucraina la sfârşitul lunii februarie, Londra urmărind astfel să contracareze discursul Rusiei.
Moscova acuză Londra că duce o campanie de dezinformare.