Marea Britanie: Conservatorii pierd majoritatea în două alegeri parţiale
Partidul premierului Rishi Sunak a pierdut majoritatea de 19.000 de voturi în circumscripţia Somerton şi Frome, în sud-vestul Angliei, şi majoritatea de 20.000 de voturi în circumscripţia Selby şi Ainsty, în nordul ţării. El a obţinut totuşi o victorie strânsă în circumscripţia Uxbridge şi Ruislip a fostului prim-ministru Boris Johnson, potrivit rezultatelor alegerilor, scrie Agerpres.
Premierul Rishi Sunak a recunoscut miercuri seara în faţa deputaţilor conservatori că aceste alegeri parţiale vor fi o „luptă dură” şi a făcut apel la unitate.
După impresia de stabilitate şi profesionalism creată iniţial, cota de încredere a britanicilor în premier a scăzut la cel mai mic nivel de până acum, 65% dintre cei chestionaţi având o opinie defavorabilă, într-un sondaj publicat săptămâna aceasta de institutul YouGov.