Marea Britanie: David Cameron anunţă un vot în parlament privitor la arsenalul nuclear
În acest an trebuie luată o decizie cu privire la înlocuirea respectivelor submarine, costul acesteia fiind de circa 31 de miliarde lire sterline (39 de miliarde euro).
”În opinia mea, descurajarea nucleară este esenţială, nu numai pentru securitatea Marii Britanii, dar – aşa cum aliaţii noştri au recunoscut astăzi aici, şi pentru securitatea globală a NATO”, a spus Cameron, în conferinţa sa de presă de la încheierea Summitului NATO din capitala poloneză.
”Este un angajament al programului nostru (al Partidului Conservator britanic), pentru a avea un dispozitiv complet în vederea înlocuirii submarinelor. Este logic să avem acest vot acum, pentru ca experţii noştri în planificare militară să poată avansa cu această investiţie dacă este necesar”, a explicat David Cameron.
Flota nucleară a Marii Britanii are baza la Faslane, în vestul Scoţiei. Ea urmează să fie înlocuită de submarine Successor.
Unul dintre submarine este în permanenţă în misiune într-o regiune a lumii, două sunt staţionate în port, iar al patrulea este în mentenanţă.
În luna februarie, zeci de mii de manifestanţi au protestat contra reînnoirii programului Trident, considerat ”imoral” de către liderul opoziţiei laburiste britanice Jeremy Corbyn, dar şi de premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon.