Marea Britanie declară urgenţă naţională din cauza temperaturilor record

Met Office, serviciul meteorologic din Marea Britanie, a declarat vineri stare de urgenţă naţională şi a emis o avertizare de ''căldură extremă'' pentru anumite regiuni din Anglia valabilă luni şi marţi săptămâna viitoare, când temperaturile ar putea atinge maxime record, informează Reuters.
AGERPRES - vin, 15 iul. 2022, 13:52
Marea Britanie declară urgenţă naţională din cauza temperaturilor record

”Temperaturi excepţionale, posibil record sunt preconizate pentru luni, apoi din nou marţi”, a anunţat Met Office pe pagina sa de internet.

”Nopţile ar putea de asemenea să fie excepţional de călduroase pentru Regatul Unit, în special în zonele urbane. Această situaţie ar putea avea impact pe scară largă asupra oamenilor şi infrastructurii”.

Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Marea Britanie a fost de 38,7 grade Celsius, înregistrată în grădina botanică a Universităţii Cambridge pe 25 iulie 2019.

La începutul acestei săptămâni, Agenţia pentru securitate sanitară a Marii Britanii împreună cu Met Office au emis o alertă de nivel trei pentru unele regiuni din ţară, în urma căreia serviciile sociale şi sanitare trebuie să ia măsuri suplimentare pentru protejarea persoanelor vulnerabile.

Potrivit Met Office, alerta roşie, de nivel patru, este declarată ”când un val de căldură este atât de sever sau prelungit, încât efectele sale depăşesc sistemul sanitar şi de asistenţă socială. La acest nivel, boli sau decese pot surveni şi în rândul persoanelor într-o formă fizică bună şi sănătoase, nu doar în rândul grupurilor de risc”.

Te-ar mai putea interesa și
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de......
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă ...
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...