Marea Britanie după cinci ani de la BREXIT – Majoritatea britanicilor sunt în favoarea revenirii în UE (sondaj)

Mai puţin de trei din zece britanici consideră că Brexitul a fost pozitiv, potrivit unui sondaj publicat miercuri, la cinci ani de la ieşirea oficială a Regatului Unit din UE, iar majoritatea doresc ca ţara lor să revină în Uniune, transmite France Presse.
AGERPRES - mie, 29 ian. 2025, 16:02
Marea Britanie după cinci ani de la BREXIT - Majoritatea britanicilor sunt în favoarea revenirii în UE (sondaj)

În cadrul referendumului din 2016, în favoarea Brexitului au votat 52% dintre britanici. La 31 ianuarie 2020, după ani de negocieri dure, Regatul Unit a devenit prima ţară care a părăsit Uniunea Europeană, scrie Agerpres.

Dar, după cinci ani, doar 30% dintre britanici cred că ţara a făcut ceea ce trebuia votând în favoarea Brexitului, conform unui sondaj YouGov realizat pe 2 225 de persoane.

Acesta este, potrivit institutului, cel mai scăzut nivel de sprijin pentru ieşirea din UE înregistrat vreodată.

Dintre britanicii care au votat în favoarea Brexitului, unul din şase (18%) consideră că ieşirea din UE a fost o greşeală. Dar acest procent creşte la 55% din totalul respondenţilor. Doar 11% dintre cei intervievaţi consideră că Brexitul a fost un succes.

Majoritatea britanicilor (55%) sunt în favoarea unei reveniri la UE, inclusiv 20% dintre cei care au votat pentru Brexit. Dintre aceştia, 39% s-au declarat „puternic” în favoarea unei reveniri în UE.

După ani de tensiuni cu Bruxellesul sub guvernul conservator anterior, premierul Keir Starmer a promis să „reseteze” relaţiile dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, liderul laburist, care a votat pentru rămânerea în UE în 2016, a respins o revenire în Uniune.

Data de 31 ianuarie 2020 marchează ieşirea oficială a Regatului Unit din UE, care a devenit pe deplin efectivă după o perioadă de tranziţie la 31 decembrie 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Încă două decese din cauza gripei. Numărul total ajunge la trei persoane și epidemia continuă
Încă două decese din cauza gripei. Numărul total ajunge la trei persoane și epidemia continuă
În această săptămână s-au înregistrat cu o treime mai puţine cazuri de infecţii respiratorii faţă de săptămâna anterioară. Cele trei decese au fost înregistrate la persoane de peste......
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti toți ceilalți șoferi români din 2026
Impozit special pentru toți românii care conduc aceste mașini. Suma este fixă și se plătește din 2026. Cât vor plăti ...
Circa 60.000 de șoferi români, adică toți care conduc mașini electrice, vor achita un impozit special, în valoare de ...
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români participanți, și cum îți poți crește pensia
Românul care va avea pensie de cel puțin 3 milioane de lei. Cum au performat fondurile private, cu 8, 2 milioane de români ...
Românul care va încasa cea mai mică pensie privată obligatorie( Pilonul II), abia dacă se va alege cu 1.400 de lei, ...
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
VIDEO – O rafinărie veche de aproape 100 de ani, din Rusia, a fost atacată cu drone de către Ucraina
Un atac ucrainean cu drone a vizat în zorii zilei de miercuri o rafinărie din Tuapse, în sud-vestul Rusiei, unde se estimează ...