Marea Britanie: Economia s-a contractat cu 1,5% în primul trimestru din 2021
Închiderea şcolilor şi declinul semnificativ al vânzărilor cu amănuntul au afectat evoluţia PIB în primele trei luni din acest an. Nivelul Produsului Intern Brut este acum cu 8,7% sub nivelul de dinaintea pandemiei, a apreciat ONS. Totuşi, instituţia a informat că sectorul construcţiilor a crescut semnificativ şi este acum peste nivelul de dinaintea pandemiei, scrie Agerpres.
„În pofida unui start dificil al acestui an, creşterea din martie arată semne promiţătoare pentru următoarea perioadă. Deşi am redeschis cu prudenţă economia, vom continua să luăm toate măsurile necesare pentru a sprijini redresarea”, a afirmat ministrul de Finanţe Rishi Sunak.
În martie, comparativ cu luna precedentă, a cincea mare economie mondială a înregistrat o creştere de 2,1%, peste estimările analiştilor, de 1,3%, în urma atenuării restricţiilor şi a avansului vânzărilor cu amănuntul.
„Redresarea solidă din martie, condusă de redeschiderea şcolilor şi creşterea vânzărilor cu amănuntul, nu a fost suficientă pentru a preveni contractarea economiei britanice în primul trimestru din 2021, restricţiile afectând în special sectorul serviciilor”, a apreciat Darren Morgan, director în cadrul ONS.
Banca Angliei (BoE) a estimat săptămâna trecută că economia britanică va înregistra anul acesta un avans de 7,25%, cel mai solid ritm de creştere de când s-a început publicarea acestor date, în 1949, fondurile guvernamentale ajutând la limitarea pierderii de locuri de muncă.
În februarie, instituţia previziona o expansiune a PIB-ului Regatului Unit de 5% în 2021.
Redresarea va accelera în urma ridicării restricţiile impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei, deoarece redeschiderea arterelor comerciale deschide calea pentru un mini-boom al cheltuielilor, apreciază BoE.
Campania masivă de vaccinare din Marea Britanie va sprijini încrederea consumatorilor, iar economia va reveni la nivelul de dinaintea pandemiei înainte de finalul lui 2021, previzionează Banca Angliei. Instituţia se aşteaptă ca rata şomajului să atingă în trimestrul trei nivelul de vârf de 5,5%, mult sub cel de 7,5% previzionat în februarie, întrucât cea mai mare parte a angajaţilor vor reveni la muncă în urma redeschiderii economiei.
Şomajul este menţinut la un nivel redus de schema de sprijinire a locurilor de muncă, iar numărul persoanelor incluse în acest program ar urma să scadă la 2,75 milioane în perioada aprilie – iunie 2021, de la aproape cinci milioane la începutul acestui an. Ministrul de Finanţe, Rishi Sunak, a anunţat extinderea schemei până la 30 septembrie 2021.
Guvernul speră că economia, care s-a contractat cu aproape 10% în 2020, să se redreseze semnificativ în această primăvară şi în vară, în urma atenuării restricţiilor, după rapida campanie de vaccinare.