Marea Britanie, Franţa şi Germania salută acordul pe tema armamentului chimic sirian
„Am vorbit cu secretarul de Stat John Kerry. Marea Britanie salută acordul dintre Statele Unite şi Rusia privind armele chimice din Siria”, a declarat ministrul britanic de Externe, Wiliam Hague, subliniind că este necesar ca planul să fie implementat „urgent”.
La rândul său, ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, a apreciat că acordul de la Geneva sporeşte „considerabil” perspectivele de soluţionare pe cale politică a conflictului sirian.
„O pace durabilă în Siria nu va putea fi instaurată prin acţiuni militare, ci doar prin soluţii politice”, a insistat şeful diplomaţiei germane.
„Proiectul de acord dintre SUA şi Rusia constituie un progres important”, a reacţionat ministrul francez de Externe, Laurent Fabius.
Statele Unite şi Rusia au ajuns la un acord în privinţa planului de plasare sub control internaţional şi de distrugere a arsenalului chimic sirian, regimul de la Damasc având la dispoziţie o săptămână pentru prezentarea listei cu arme neconvenţionale care ar urma să fie distruse, sub supravegherea Naţiunilor Unite, până la jumătatea anului 2014.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 100.000 de morţi.