Marea Britanie: Grevă a angajaţilor din serviciul public de sănătate, pentru prima dată în 32 de ani

Economica.net
13 10. 2014
uj_flying_70471800

La protest au participat sute de mii de persoane, potrivit UNISON, unul din principalele sindicate ale salariaţilor din NHS. La originea sa s-a aflat decizia ministrului sănătăţii Jeremy Hunt de a nu da curs recomandării unui organism independent privind o creştere cu 1% a salariilor.

Ministrul a argumentat că, în cazul unei măriri, doar anul acesta ar trebui concediaţi 4000 de infirmieri, şi alţi 10.000 anul viitor, argumente minimalizate de sindicate, care evocă performanţele economiei britanice, ce ar urma să înregistreze în acest an o creştere de peste 3%.

NHS, creat în 1948 de guvernul laburist de atunci pentru a garanta un serviciu gratuit tuturor locuitorilor ţării, are în prezent peste 1,2 milioane de angajaţi, fiind depăşit ca efective doar de Armata populară a Chinei, compania de căi ferate a Indiei şi reţeaua americană de supermarketuri Wal-Mart.

Mişcarea de protest desfăşurată luni între orele locale 07.00 şi 11.00 (06.00 şi 10.00 GMT) nu a afectat serviciile de urgenţă şi i-a implicat pe toţi angajaţii NHS din Anglia şi Irlanda de Nord, cu excepţia medicilor şi dentiştilor.

Sâmbătă, angajaţii din sănătate sunt aşteptaţi să participe la Londra la un marş în favoarea salariilor, organizat de confederaţia sindicală britanică Trade Unions Congress.