Marea Britanie impulsionează extracţia de petrol în Marea Nordului în contextul crizei energetice

Guvernul britanic a deschis vineri procesul de licitaţie pentru o sută de licenţe de explorare şi extracţie de petrol şi gaze în 898 de blocuri şi arii din Marea Nordului, cu scopul de a reduce importurile şi a creşte securitatea energetică, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - vin, 07 oct. 2022, 13:23
Marea Britanie impulsionează extracţia de petrol în Marea Nordului în contextul crizei energetice

Autoritatea de tranziţie din Marea Nordului a dat asigurări că această a 33-a rundă „nu este incompatibilă” cu obiectivele de luptă împotriva schimbărilor climatice.

Marea Britanie se orientează către Marea Nordului, unde se estimează că ar fi rămas 15 miliarde de barili după ce s-a atins vârful acum două decenii, în pofida faptului că organizaţii precum Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) au avertizat că nu trebuie acordate noi licenţe dacă se doreşte atingerea ţintei de a limita la 1,5 grade încălzirea planetară în acest secol.

NSTA a identificat patru arii prioritare cu zăcăminte de hidrocarburi cunoscute şi aproape de infrastructură, pentru a accelera producţia, a explicat autoritatea într-un comunicat.

Se estimează că durata medie între descoperire şi începerea producţiei este de aproape cinci ani, dar se poate reduce, a adăugat sursa citată.

Autoritatea a explicat că petrolul şi gazele acoperă în prezent trei sferturi din necesităţile energetice ale ţării şi că, inclusiv în cazul reducerii cererii, „vor continua să joace un rol important”.

În faţa criticilor ecologiştilor, agenţia de stat a dat asigurări că efortul pentru a ajunge la „carboneutralitate în 2050 se menţine, împreună cu impulsionarea securităţii energetice”.

Organismul a explicat că extragerea de hidrocarburi din Marea Nordului în loc de a le importa va reduce emisiile cauzate de transport – însă nu le contabilizează pe cele legate de combustie, mai scrie EFE.

Totodată, a adăugat că emisiile de producţie „s-au redus cu mai bine de o cincime în perioada 2018 şi 2021” şi că „sectorul se află pe drumul de a îndeplini obiectivele de reducere cu 10% până în 2025 şi cu 25% până în 2027”, stabilite în Acordul de tranziţie al Mării Nordului în 2021.

Perioada de solicitare a licenţelor se va întinde până pe 12 ianuarie 2023, ora 14:00 GMT, şi se aşteaptă ca primele să fie acordate începând din trimestrul al doilea al anului viitor, menţionează comunicatul.

„Invazia din Ucraina a preşedintelui rus Vladimir Putin face să fie mai important ca oricând să profităm la maximum de resursele energetice suverane”, a declarat ministrul britanic al Afacerilor, conservatorul Jacob Rees-Mogg.

Directorul executiv al NSTA, Andy Samuel, a afirmat, la rândul său, că agenţia lucrează în strânsă colaborare cu industria şi Guvernul pentru a acoperi nevoile Marii Britanii cu resurse din Marea Nordului produse „într-un mod cât mai curat posibil”.

„Garantarea aprovizionării şi reducerea emisiilor spre zero net nu trebuie să se afle în conflict”, a susţinut acesta, adăugând că sectorul petrolier s-a angajat să investească în electrificare, înmagazinare de carbon şi în hidrogen.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...