Marea Britanie – Încetinirea creşterii salariilor nu va fi suficientă pentru ca Banca Angliei să reducă dobânzile
Excluzând bonusurile, câştigurile au crescut în ritm anual cu 6,2%, faţă de un avans de 6,7% în perioada septembrie – noiembrie 2023, sub aşteptările analiştilor. Este cel mai lent ritm de creştere începând din perioada august – octombrie 2022 , arată datele ONS. Salariile, ajustate în funcţie de inflaţie, au crescut cu 1,9%, scrie Agerpres.
Datele sugerează că înăsprirea pieţei forţei de muncă nu este suficientă pentru a-i mulţumi pe oficialii îngrijoraţi de ameninţarea unei spirale a salariilor şi preţurilor.
Analiştii se aşteaptă ca în primăvară rata inflaţiei să atingă ţinta de 2%, dar Banca Angliei să menţină cel puţin până în iunie dobânzile la cel mai ridicat nivel din ultimii 16 ani.
Rata şomajului în trimestrul patru din 2023 s-a situat la 3,8%, sub estimări, şi în scădere de la un nivel de 3,9% în perioada septembrie – noiembrie 2023. Este cel mai scăzut nivel din perioada noiembrie 2022 – ianuarie 2023.
Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 26.000, la 932.000 în perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024. Este a 19-a lună de declin consecutiv al numărului locurilor de muncă vacante.