Marea Britanie: inflaţia, la cel mai ridicat nivel din iunie 2013. Preţurile au crescut 2,9%, în mai

Economica.net
13 06. 2017
lira_sterlina_7685945765849_10722300

Creşterea preţurilor de consum a accelerat la 2,9% luna trecută, faţă de 2,7% în aprilie, acesta fiind cel mai semnificativ avans începând din iunie 2013, a anunţat marţi Oficiul Naţional de Statistică (ONS). Economiştii se aşteptau la menţinerea ratei inflaţiei la 2,7%.

ONS a precizat că una din cauzele principale ale creşterii preţurilor în mai a fost sporirea costurilor pentru vacanţele în străinătate ale turiştilor britanici. De asemenea, s-au majorat preţurile jocurilor pe calculator şi a echipamentelor, care sunt în mod obişnuit importate şi prin urmare reflectă deprecierea lirei sterline după votul din 23 iunie 2016, în favoarea ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană (Brexit).

Inflaţia de bază a urcat la 2,6%, în timp ce analiştii se aşteptau la 2,4%.

Reflectând deprecierea lirei sterline, Banca Angliei a majorat luna trecută proiecţiile privind inflaţia în 2017 la 2,7%, de la 2,4%, depăşind astfel ţinta de până acum, de 2%.

Cele mai recente prognoze presupun că ‘ajustarea noilor relaţii ale Regatului Unit cu Uniunea Europeană va fi calmă’, apreciază Banca Angliei.