Marea Britanie: Laburiştii vor să-l înlăture pe premierul Boris Johnson pentru a contracara un Brexit dur

Economica.net
15 08. 2019
boris_thumbs_up_93203700

„Trebuie să lucrăm împreună, chiar dacă nu ne place adesea ceea ce spun unii sau alţi, trebuie să împiedicăm un Brexit fără acord”, a declarat joi Rebecca Long-Bailey, ministru al economiei în cadrul cabinetului din umbră laburist, pentru BBC.

Guvernul premierului Boris Johnson este hotărât ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană în 31 octombrie, indiferent dacă se va reuşi sau nu renegocierea acordului încheiat între fosta şefă a executivului Theresa May şi Bruxelles.

Dar el nu dispune decât de o slabă majoritate de un vot în parlament. În schimb, principalele partide de opoziţie au: laburiştii – 247 de deputaţi, Partidul naţionalist scoţian SNP -35 de deputaţi şi Partidul liberal-democrat – 14.

Rebecca Long-Bailey a invitat-o în special pe Jo Swinson, noua şefă a liberal-democraţilor, să-şi reconsidere poziţia.

Căci dacă aceasta a afirmat că este „dispusă să lucreze indiferent cu cine pentru a-l opri pe Boris Johnson”, în cursul primului său discurs rostit joi la Londra în calitate de lider ea şi-a exprimat totodată marea sa reticenţă faţă de Jeremy Corbyn, pe care îl consideră „factor de sciziune”, chiar în cadrul Partidului laburist şi deci incapabil să construiască o majoritate.

Potrivit ei, un guvern de urgenţă ar trebui să fie condus de un deputat sau o deputată care a servit mai mulţi ani în Camera Comunelor, citându-i pe conservatorul Ken Clarke şi pe laburista Harriet Harman.

Ian Blackford, de la SNP, şi-a exprimat sprijinul faţă de o moţiune de cenzură, iar Liz Saville Roberts, de la partidul galez Plaid Cymru (4 deputaţi), s-a declarat favorabilă unui guvern de unitate naţională.

Jeremy Corbyn a scris miercuri principalelor partide de opoziţie şi la patru deputaţi conservatori care se opun unui Brexit dur pentru a le prezenta planul său. „Acest guvern nu are mandat pentru o ieşire fără acord şi referendumul din 2016 nu a furnizat mandat pentru o ieşire fără acord”, a apreciat el în scrisoarea sa. „Iată de ce am intenţia de a depune o moţiune de cenzură cât mai curând posibil, când vom fi siguri că vom câştiga.”

Deputaţii conservatori Nick Boles, Dominic Grieve, Oliver Letwin şi Caroline Spelman au acceptat joi să se întâlnească cu principalul lor adversar politic.

„Suntem de acord că prioritatea comună ar trebui să fie să lucrăm împreună în parlament pentru a împiedica un Brexit fără acord şi acceptăm invitaţia Dumneavoastră de a discuta despre diferite mijloace pentru a ajunge la aceasta”, au răspuns ei, potrivit Sky News.

„Vom fi fericiţi să vă întâlnim, precum şi pe colegii Dumneavoastră din celelalte partide de opoziţie în săptămânile care preced reluarea activităţii parlamentare” la 3 septembrie, au adăugat ei.

Caroline Spelman a precizat totuşi pentru Sky News că ea nu ar susţine „în nicio circumstanţă” un guvern temporar condus de Jeremy Corbyn.

Odată moţiunea de cenzură depusă, Jeremy Corbyn a precizat că el ar căuta să obţină încrederea parlamentului în calitate de conducător al unui „guvern temporar, strict limitat în timp, cu obiectivul de a convoca alegeri generale”.

Pentru a putea organiza astfel de alegeri, liderul laburiştilor vrea să obţină o nouă amânare a Brexitului, stabilit în prezent pentru 31 octombrie.

Laburiştii ar face atunci campanie în favoarea unui nou referendum cu privire la apartenenţa la UE, care ar menţiona posibilitatea pentru Regatul Unit de a rămâne membru al acesteia.

Potrivit Downing Street, deputaţii se confruntă cu o „alegere clară”:”fie Jeremy Corbyn ca prim-ministru, care va trece peste referendum şi va distruge economia, fie Boris Johnson ca premier, care va respecta referendumul şi va aloca mai mulţi bani Serviciului public de sănătate (NHS) şi va desfăşura mai mulţi poliţişti pe străzile noastre”.