Marea Britanie le-ar putea permite străinilor să acceadă la conducerea poliţiei
Cotidianul The Times relata săptămâna trecută că guvernul britanic se pregăteşte să-l pună la conducerea poliţiei londoneze pe ‘super-poliţistul’ american Bill Bratton, care a reuşit în trecut să reducă drastic criminalitatea la New York şi Los Angeles.
Bill Bratton nu a putut să-şi depună candidatura în 2011 în momentul în care se căuta ocuparea postul de şef al Scotland Yard, deoarece legislaţia actuală împiedică accesul străinilor la conducerea poliţiei britanice, din motive de securitate naţională.
„Chestiunea alegerii şefilor poliţiei noastre este de o importanţă extremă pentru viitorul său”, a declarat miercuri Damian Green, secretar de stat însărcinat cu poliţia, la prezentarea proiectului de reformă.
Consultarea vizează de asemenea posibilitatea ca ‘recruţi talentaţi’ să fie integraţi în poliţie direct într-un post de inspector fără a efectua cei doi ani până în prezent obligatorii pentru a atinge acest grad.
Un proiect separat prevede de asemenea posibilitatea de a le permite unor personalităţi ‘excepţionale’, provenite din lumea afacerilor sau a securităţii, precum şi din rândul foştilor militari, să se alăture serviciilor de poliţie în calitate de comisari.
Aceste reforme au fost puternic criticate de unul din sindicatele poliţiei, Federaţia poliţiei britanice, care reprezintă 124.000 de ofiţeri.
„Federaţia poliţiei nu susţine propunerile care ar permite unor candidaţi din exterior să intre în poliţie la un grad superior celui de agent”, a declarat vicepreşedintele sindicatului, Steve White.
„Avem cele mai bune servicii de poliţie din lume, prin urmare este straniu să vedem că guvernul – care reia deseori această poziţie – vrea să recruteze comisari din străinătate”, a adăugat el.
Poliţia din Anglia şi Ţara Galilor trebuie să facă reduceri bugetare de 20% până în 2015, în cadrul programului de austeritate adoptat de guvern pentru diminuarea deficitului.