Marea Britanie: Libera circulaţie cu UE se va încheia în martie 2019

Economica.net
31 07. 2017
marea_britanie_6758496_27703000

Ministrul de finanţe britanic, Philip Hammond, declarase săptămâna trecută că nu ar trebui să existe o schimbare imediată a regulilor de imigrare până când Marea Britanie nu părăseşte UE.

‘Libera circulaţie se va încheia în martie 2019’, a declarat purtătorul de cuvânt al Theresei May, adăugând că guvernul de la Londra a stabilit deja unele detalii, inclusiv propuneri privind drepturile cetăţenilor UE după Brexit.

‘Alte elemente ale sistemului de imigraţie post-Brexit vor fi prezentate în timp util, ar fi greşit să se speculeze despre cum vor arăta sau să se sugereze că libera circulaţie va continua aşa cum este acum’, a mai spus acesta.

După ce înalţi reprezentanţi guvernamentali britanici au părut să se contrazică în ultimele zile în legătură cu planurile Londrei cu privire la Brexit, acelaşi purtător de cuvânt a declarat că poziţia executivului rămâne aşa cum a stabilit prim-ministrul în luna ianuarie.

Detaliile referitoare la perioada de implementare post-Brexit vor face obiectul unor negocieri, a adăugat acesta, subliniind că Marea Britanie nu caută o soluţie ‘off-the-shelf ‘. Ziarul The Financial Times a relatat săptămâna trecută că ministrul Hammond speră într-un acord de tranziţie ‘off-the-shelf’.