Marea Britanie: Numărul locurilor de muncă vacante a depăşit pentru prima dată un milion. Cea mai rapidă creştere a salariilor din ultimii 21 de ani
Conform datelor publicate marţi de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), numărul angajaţilor aflaţi pe statele de plată ale companiilor britanice a urcat cu 182.000 în iulie, faţă de iunie, ajungând aproape de nivelul de dinaintea pandemiei. În total, numărul angajaţilor a urcat la 28,9 milioane, după ce oamenii au revenit la locurile de muncă în urma atenuării restricţiilor. Totuşi, numărul angajaţilor aflaţi pe statele de plată ale companiilor britanice rămâne cu 201.000 sub nivelul de dinaintea pandemiei, în martie 2020, scrie Agerpres.
De asemenea, rata şomajului în perioada aprilie – iunie 2021 a scăzut la 4,7%, în tip ce analiştii se aşteptau să se menţină la 4,8%.
Şomajul este menţinut la un nivel redus de schema de sprijinire a locurilor de muncă, iar numărul persoanelor incluse în acest program a scăzut la 1,90 milioane la 30 iunie 2021, de la aproape cinci milioane la începutul anului. Ministrul de Finanţe, Rishi Sunak, a anunţat extinderea schemei până la 30 septembrie 2021.
Prin acest program s-au plătit salarii pentru 8,9 milioane de salariaţi în perioada de vârf din mai 2020.
„Ştiu că încă ne confruntăm cu dificultăţi dar datele sunt promiţătoare. Există acum mai mulţi angajaţi pe statele de plată ale companiilor britanice decât în orice moment din martie 2020 iar numărul persoanelor incluse în schema de sprijinire a locurilor de muncă este la cel mai redus nivel de la lansarea programului”, a afirmat Sunak.
Banca Angliei (BoE) a apreciat luna aceasta că rata şomajului a atins deja cel mai ridicat nivel şi nu se aşteaptă la o creştere după expirarea schemei, în septembrie 2021.
Numărul locurilor de muncă vacante în Marea Britanie a ajuns la 953.000, cel mai ridicat nivel de când s-a început publicarea acestor date, în 2001. Cele mai multe oferte sunt în industria ospitalităţii şi în industria alimentară.
Datele publicate joi arată că, în perioada aprilie-iunie 2021, s-a înregistrat cea mai rapidă creştere a salariilor din 2000, când a început publicarea datelor, deşi statisticienii avertizează că datele sunt distorsionate de comparaţia cu nivelul redus al salariilor în urmă cu un an şi de creşterea şomajului în rândul angajaţilor cu salarii scăzute.
Câştigurile totale, inclusiv bonusurile, au înregistrat un avans anual de 8,8% în perioada aprilie-iunie 2021, peste estimările analiştilor. Excluzând bonusurile, salariile au urcat cu 7,4%.
Guvernul speră ca economia, care s-a contractat cu aproape 10% în 2020, să se redreseze semnificativ, în urma atenuării restricţiilor, după rapida campanie de vaccinare.