Marea Britanie: O câştigătoare la EuroMilions donează comunităţii locale cea mai mare parte a premiului

Economica.net
05 08. 2014
2546348815_24233400

În declaraţii pentru ziarele locale apărute în acest sfârşit de săptămână, Margaret Loughrey a spus că vrea să păstreze pentru ea doar 1,25 milioane de euro şi că a donat deja 17 milioane de euro. Intenţionează să doneze restul oraşului ei, Strabane, care să fie supus unui ‘lifting’.

Margaret Loughrey, şomeră în vârstă de 48 de ani, a promis să folosească în binele comunităţii premiul record pentru Irlanda de Nord câştigat la sfârşitul anului trecut. Pentru a o împiedica, familia a reuşit, la începutul acestui an, internarea ei într-o clinică psihiatrică, din care a ieşit însă după trei săptămâni, la intervenţia avocatului său.

Cu toate acestea, ea şi-a pus planul în aplicare. În iulie, a cumpărat cu 1,25 milioane de euro o fostă filatură de in, fondată în urmă cu 170 de ani, care se închisese în 2004. Vrea să restaureze clădirea monument istoric şi să o transforme într-un obiectiv turistic şi centru comercial. Achiziţionarea edificiului de către Margaret Loughrey a fost salutată de localnici, care se opuneau altui proiect, care viza construirea în zonă a unui incinerator de deşeuri.

Înainte de a câştiga la loterie, nord-irlandeza trăia cu echivalentul a 70 de euro pe săptămână şi de aceea susţine că nu va duce dorul bogăţiei după ce va dona 33 de milioane de euro. ‘Nu am fost niciodată bogată, cum ar putea să-mi lipsească acest lucru?’, se întreabă ea retoric.