Marea Britanie: O ieşire din UE „nu este soluţia bună” – David Cameron

O ieşire a Regatului Unit din Uniunea Europeană "nu este soluţia bună", a afirmat duminică premierul britanic David Cameron, care speră să obţină, în cursul viitorului summit european din februarie, un acord pentru reformele pe care le solicită, relatează AFP.
Economica.net - Dum, 10 ian. 2016, 13:36
Marea Britanie: O ieşire din UE

Dacă, în schimb, negocierile pe care le are cu partenerii săi europeni eşuează, el a reiterat pentru BBC că nu exclude „nimic” în vederea unui referendum care urmează să aibă loc până la sfârşitul anului 2017 în această problemă.

„Cel mai bun lucru pentru Marea Britanie ar fi să rămână într-o UE reformată”, a spus el. „Am încredere că un acord va fi găsit în februarie”, la viitorul summit european la Bruxelles. „Dacă este cazul, putem avansa şi ţine referendumul”, care ar putea atunci să aibă loc încă din această vară”, a adăugat el.

Fără un acord în februarie, referendumul ar putea fi amânat „pentru septembrie sau mai târziu”, a declarat el. „Conţinutul mă interesează mai mult decât termenul”, a insistat premierul.

Cameron a reiterat că speră să rămână prim-ministru oricare ar fi rezultatul consultării şi aceasta chiar dacă britanicii decid să meargă împotriva recomandărilor pe care el le va face la sfârşitul negocierilor.

El a subliniat că cererea sa controversată de a restrânge sistemul de ajutoare sociale în cadrul UE cu scopul de a limita imigraţia spre Marea Britanie este în continuare în discuţie.Premierul a adăugat că este deschis unor propuneri alternative dacă ele au o „putere identică”.

Dar, premierul Cameronl s-a eschivat să răspundă la întrebarea sensibilă din punct de vedere politic dacă guvernul său lucrează deja la un scenariu în cazul unui vot favorabil ieşirii din UE. „Eu nu cred că o ieşire să fie soluţia bună, dar dacă acesta va fi rezultatul,i va trebui să facem tot posibilul pentru a-l pune în aplicare”, s-a limitat el să spună.

Pentru eurosceptici, acest răspuns are valoarea unei mărturisiri. „Trebuie ca în fiecare negociere să fii pregătit să închizi uşa, dacă nu – cealaltă parte nu te va lua în serios. Faptul că David Cameron nu are plan în caz de ieşire probează UE – şi britanicilor – că el nu are nicio intenţie să părăsească UE. Acordul pe care îl va obţine nu va avea mai multă valoare decât hârtia pe care va fi scris”, a reacţionat Arron Banks, cofondator al platformei LeaveEU.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan spune că anularea alegerilor este un eșec al instituțiilor implicate, iar Iohannis are responsabilitatea de a lămuri poporul
Nicușor Dan spune că anularea alegerilor este un eșec al instituțiilor implicate, iar Iohannis are responsabilitatea ...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că anularea scrutinului prezidențial este un eşec al instituţiilor statului, referindu-se la serviciile secrete, Autoritatea Electorală......
Lipsa de cash determină autoritățile locale din China să-și plătească datoriile cu apartamente
Lipsa de cash determină autoritățile locale din China să-și plătească datoriile cu apartamente
În ultimii ani, dezvoltatorii imobiliari chinezi rămași fără numerar au folosit apartamente nevândute pentru a-și ...
Transelectrica a finalizat prima investiție cu finanțare din Fondul pentru Modernizare: un sistem de contorizare și management al datelor de pe piața angro
Transelectrica a finalizat prima investiție cu finanțare din Fondul pentru Modernizare: un sistem de contorizare și management ...
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice a finalizat investiția privind implementarea unui sistem de contorizare ...
Prețurile pentru litiu s-ar putea stabiliza în 2025
Prețurile pentru litiu s-ar putea stabiliza în 2025
Se preconizează că prețurile cerute pe litiu se vor stabiliza în 2025, după doi ani de scăderi abrupte, deoarece minele ...