Marea Britanie: o nouă strategie industrială pentru a contracara turbulenţele provocate de Brexit
Prezentând mult aşteptata ‘Strategie industrială modernă’, Theresa May a cerut o colaborare mai strânsă între industriile cheie, în schimbul sprijinului guvernamental, cu scopul de a spori productivitatea, de a revigora producţia industrială şi de a stimula investiţiile în tehnologie şi în cercetare-dezvoltare (R&D).
Theresa May a cerut oamenilor de afaceri să lucreze împreună pentru a face faţă dificultăţilor specifice din sectorul industriei, citând exemplul colaborării de succes care a ajutat la atragerea unor investiţii externe, cum ar fi cea a producătorului auto nipon Nissan, şi a permis firmelor din sectorul aerospaţial, cum ar fi as BAE Systems, să dezvolte produse competitive.
În schimb, companiile vor beneficia de rezolvarea barierelor impuse de autorităţile de reglementare şi de crearea unor noi instituţii, care vor îmbunătăţi competenţele şi vor conduce inovaţiile, a anunţat premierul britanic.
Planul prezentat de May prevede predarea extinsă a matematicii şi a disciplinelor tehnice şi fonduri de 556 de milioane de lire sterline (644 de milioane de euro) pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructură.
Strategia industrială are ca obiectiv majorarea productivităţii Marii Britanii, care este mult în urma rivalelor europene Germania şi Franţa. Programul citează succesul de care s-au bucurat intervenţiile guvernamentale din ţări ca SUA şi Coreea de Sud.
Iminenta ieşire a Marii Britanii din UE ameninţă să submineze sectorul serviciilor financiare, câteva bănci intenţionând să mute mii de locuri de muncă peste hotare deoarece se tem că vor pierde accesul la piaţa unică europeană.
Săptămâna trecută, Theresa May a afirmat că Brexit-ul va semnifica ieşirea Marii Britanii de pe piaţa unică europeană, punând astfel capăt speculaţiilor conform cărora Londra va încerca să obţină un aşa-numit ”soft Brexit”.
”Vreau să fiu clară. Ceea ce propun nu poate însemna apartenenţa la piaţa unică. În schimb, vom căuta cel mai mare acces posibil la ea printr-un acord de liber schimb nou, cuprinzător şi ambiţios”, a adăugat oficialul britanic.
Criticii au avertizat că afirmaţii liderului britanic indică un ”hard Brexit”, care va submina strategia industrială.
”Este ca şi cum un antrenor leagă la un loc şireturile echipei lui şi în acelaşi timp le spune că are un plan să câştige meciul”, a afirmat Don Foster, purtător de cuvânt al Partidului Liberal Democrat, pro-european..
Industria serviciilor financiare din Marea Britanie plăteşte anual taxe cuprinse între 60 de miliarde de lire sterline (74 de miliarde de dolari) şi 67 de miliarde de lire sterline, Trezoreria urmând să fie puternic afectată dacă bancherii pleacă din Londra.
Londra urmează să lanseze până la finalul lui 2017 un proces de negocieri cu Uniunea Europeană în vederea ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar, care ar urma să dureze doi ani.
Partenerii săi europeni au exclus însă începerea oricăror negocieri înainte de invocarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care guvernează modalitatea de ieşire a unei ţări membre din UE.