Marea Britanie: Parlamentul britanic respinge moţiunea premierului Boris Johnson privind convocarea de alegeri anticipate

Parlamentarii britanici au respins miercuri noaptea moţiunea premierului conservator Boris Johnson privind convocarea de alegeri anticipate pe 15 octombrie, informează Reuters şi AFP.
Economica.net - J, 05 sept. 2019, 03:08
Marea Britanie: Parlamentul britanic respinge moţiunea premierului Boris Johnson privind convocarea de alegeri anticipate

Propunerea executivului britanic a întrunit susţinerea a 298 de parlamentari. Pentru aprobarea sa era nevoie de 434 de voturi, adică două treimi din totalul deputaţilor.

Împotriva moţiunii au votat 56 de deputaţi.

Parlamentarii laburişti au avut instrucţiuni din partea partidului să se abţină de la vot.

Premierul britanic Boris Johnson l-a tachinat pe liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, după ce acesta a cerut deputaţilor săi să se abţine de la vot.

„Este pentru prima oară în istorie când opoziţia a votat pentru a demonstra încredere în guvernul Majestăţii Sale”, a afirmat Boris Johnson într-o scurtă intervenţie după eşecul convocării de alegeri anticipate. „Nu pot decât să speculez cu privire la motivele din spatele ezitării sale, concluzia evidentă fiind, mă tem, că el nu crede că va câştiga”.

Acest vot negativ este al treilea primit de Boris Johnson în ultimele 24 de ore. 

Te-ar mai putea interesa și
UE și SUA se apropie de un acord comercial care prevede taxe vamale de 15% asupra bunurilor importate
UE și SUA se apropie de un acord comercial care prevede taxe vamale de 15% asupra bunurilor importate
UE și SUA se apropie de un acord comercial care prevede taxe vamale de 15% asupra bunurilor importate din Europa, similar cu cel încheiat de președintele american Donald Trump cu Japonia în......
SUA au aprobat o vânzare de arme către Ucraina, vizând în special apărarea aeriană
SUA au aprobat o vânzare de arme către Ucraina, vizând în special apărarea aeriană
SUA au anunțat miercuri ca au aprobat o vânzare de arme către Ucraina, vizând în special apărarea antiaeriană în ...
Rușii au propus ucrainienilor armistiții de 24 până la 48 de ore pentru a-și recupera morții și răniții
Rușii au propus ucrainienilor armistiții de 24 până la 48 de ore pentru a-și recupera morții și răniții
Șeful delegației ruse la discuțiile de pace cu ucrainenii de la Istanbul a declarat miercuri că a propus Kievului armistiții ...
Summit UE-China, la Beijing. Întâlnire între Ursula Von der Leyen, Antonio Costa şi Xi Jinping
Summit UE-China, la Beijing. Întâlnire între Ursula Von der Leyen, Antonio Costa şi Xi Jinping
Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat joi în cadrul întrevederii cu liderii UE că Beijingul şi Bruxellesul trebuie ...