Marea Britanie: Parlamentul votează miercuri dacă vor efectua lovituri aeriene în Siria

Prim-ministrul britanic David Cameron a anunţat luni un vot în parlament miercuri asupra loviturilor aeriene contra grupării Statul Islamic (SI) în Siria, convins că el deţine acum o majoritate pentru o astfel de intervenţie, informează Reuters şi AFP.
Economica.net - mar, 01 dec. 2015, 05:53
Marea Britanie: Parlamentul votează miercuri dacă vor efectua lovituri aeriene în Siria

‘Cred că există un sprijin crescut în parlament’ în favoarea loviturilor, a declarat premierul britanic. ‘Este în interesul nostru naţional, este un lucru bun de făcut, vom acţiona împreună cu aliaţii noştri’.

Această decizie intervine în timp ce principalul partid de opoziţie, laburiştii, a decis să nu impună instrucţiuni de vot parlamentarilor săi în pofida poziţiilor pacifiste ale liderului formaţiunii, Jeremy Corbyn, făcând mult mai probabilă adoptarea unor astfel de lovituri, scrie Agerpres.

‘Cabinetul din umbră a acceptat să susţină recomandarea (liderului laburist) Jeremy Corbyn de a nu impune un consemn de vot la propunerea guvernului vizând autorizarea de lovituri în Siria’, a declarat un purtător de cuvânt al laburiştilor.

Dornic de a nu repeta afrontul din august 2013 când parlamentul a refuzat loviturile în Siria, David Cameron vrea să fie sigur că este capabil să obţină un larg consens în parlament înainte de organizarea unui nou vot, în timp ce el deţine o majoritate subţire, notează France Presse.

‘Ne vom asigura că avem o dezbatere foarte lungă şi foarte completă miercuri… pentru a avea numărul de ore echivalente unei dezbateri de două zile într-o singură zi’, a explicat David Cameron luni seară.

El i-a răspuns astfel lui Jeremy Corbyn, care a cerut o dezbatere de două zile cu privire la propunerea guvernului de a extinde raidurile aeriene britanice contra SI, în prezent limitate la Irak.

‘Vreau ca deputaţii să fie pe deplin luaţi în considerare, să poată ţine discursuri, să prezinte argumente, să-mi pună întrebări, să examineze propunerea guvernului, aşa cum am făcut săptămâna trecută’, a adăugat David Cameron.

‘Voi recomanda cabinetului mâine să ţinem o dezbatere şi un vot în Camera Comunelor pentru a extinde în Siria loviturile aeriene efectuate contra ISIL (acronim pentru Statul Islamic n.r.) în Irak’, a adăugat el într-o declaraţie televizată, notează Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
DNSC avertizează cu privire la o campanie de citații false transmise de infractori cibernetici pentru a fura date personale și financiare
DNSC avertizează cu privire la o campanie de citații false transmise de infractori cibernetici pentru a fura date personale ...
Infractorii cibernetici recurg tot mai des la documente false care imită citaţii oficiale, aparent emise de instituţii precum Poliţia Română, Interpol sau Europol, iar scopul acestora este de a......
Statul francez va deveni cel mai mare acționar la grupul de sateliți Eutelsat
Statul francez va deveni cel mai mare acționar la grupul de sateliți Eutelsat
Operatorul european de sateliţi Eutelsat, rivalul sateliţilor Starlink deţinuţi de Elon Musk, pregăteşte o majorare ...
Simtel a primit aprobarea ASF pentru o emisiune de obligațiuni corporative în valoare de până la 30 de milioane de euro
Simtel a primit aprobarea ASF pentru o emisiune de obligațiuni corporative în valoare de până la 30 de milioane de euro
Grupul de inginerie și tehnologie Simtel (BVB: SMTL), care e listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București, ...
Autostrada A3 Transilvania: Construcții Erbașu a așternut până acum 7.800 de tone de asfalt pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș
Autostrada A3 Transilvania: Construcții Erbașu a așternut până acum 7.800 de tone de asfalt pe lotul Suplacu de Barcău ...
Constructorul lotului Suplacu de Barcău - Chiribiș din Autostrada A3 Transilvania a transmis joi că a început asfaltarea ...