Marea Britanie: Parlamentului primeşte dreptul de a bloca un Brexit fără acord – Camera Lorzilor

Camera Lorzilor a acordat Parlamentului britanic dreptul de a bloca Brexitul fără acord, aplicând o nouă lovitură Guvernului May, după ce negociatorul şef al Uniunii Europene (UE) a avertizat cu privire la ”riscul” unui eşec al negocierilor, scrie AFP citat de News.ro.
Economica.net - mar, 01 mai 2018, 08:56
Marea Britanie: Parlamentului primeşte dreptul de a bloca un Brexit fără acord - Camera Lorzilor

Majoritară pro-UE, Camera uperioară a adoptat cu 335 de voturi la 244 un amendament la proiectul de lege cu privire la ieşirea din UE care dă Parlamentului puterea de a împiedica Guvernul să iasă de sub tutela europeană fără un acord cu Bruxellesul, scrie News.ro.

Această propunere le oferă parlamentarilor posibilitatea ”de a sugera noi negocieri”, eventual de a decide o rămânere în UE, a explicat lordul conservator Douglas Martin Hogg, unul dintre semnatari.

Guvernul conservator al Theresei May a anunţat anterior că va permite Parlamentului să se exprime prin vot asupra acordului de divorţ. Însă, în cazul unei respingeri, singura opţiune era o ieşire fără acord – o perspectivă care îngrijorează mai ales întreprinderile britanice.

Acest vot este aşadar o nouă înfrângere pentru Guvern, de la începutul examinării proiectului său de lege de către lorzi, care nu sunt aleşi, şi ilustrează disensiuni persistente în rândul conservatorilor pe tema Brexitului.

Înainte de adoptarea amendamentului, un purtător de cuvânt al premierului a avertizat că amendamentul riscă ”să slăbească poziţia Regatului Unit în negocierile cu privire la Brexit”.

Textul urmează însă să revină în săptămânile viitoare în Camera Comunelor, care l-a adoptat în ianuarie, şi care ar putea să suprime acest amendament.

Acest vot a avut loc la câteva ore după ce negociatorul şef al Brexitului din partea UE Michel Barnier a avertizat cu privire la problema frontierei irlandeze.

”Cadrul acordului trebuie să conţină o soluţie clară şi operaţională cu privirela Irlanda”, a declarat el într-o conferinţă de presă în Irlanda. ”Atât timp cât nu vom ajunge la acest acord, există un risc” ca aceste negocieri să eşueze, a avertizat el.

Barnier şi-a exprimat speranţa, la Dundalk, în apropiere de frontiera cu Irlanda de Nord, să se înregistreze progrese până la consiliile europene din iunie şi apoi din octombrie, insistând asupra faptului că nu este ”favorabil amânării şi mai mult” a încheierii unui acord.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...