Marea Britanie poate colabora cu Huawei fără a compromite legăturile cu SUA (şeful MI5)

Economica.net
13 01. 2020
57519075_45910900

Aceste afirmaţii ar putea alimenta speculaţiile asupra unui posibil acord al premierului britanic Boris Johnson faţă de participarea companiei Huawei la realizarea reţelelor 5G în Marea Britanie.

Însă Statele Unite fac presiuni asupra ţărilor europene, inclusiv asupra Marii Britanii, pentru a exclude orice colaborare cu Huawei, invocând legăturile acesteia cu guvernul chinez şi faptul că echipamentele ei ar putea fi folosite pentru operaţiuni de spionaj, ceea ce compania chineză neagă.

Întrebat, într-un interviu acordat Financial Times, asupra unor eventuale prejudicii pe care o prezenţă Huawei în Marea Britanie le-ar putea aduce colaborării acestei ţări cu SUA în materie de informaţii, şeful MI5 a răspuns că la ora actuală nu are motive să creadă acest lucru. Parteneriatul între SUA şi Marea Britanie este „foarte strâns şi de încredere”, a indicat Andrew Parker, care în aprilie va părăsi postul de director al MI5.

Declaraţia survine în timp ce, potrivit presei britanice, o delegaţie americană se află luni la Londra pentru a convinge guvernul britanic să nu lucreze cu Huawei.

Marea Britanie a amânat de mai multe ori decizia privind o colaborare cu compania chineză, mai ales din cauza alegerilor legislative anticipate desfăşurate în decembrie. Însă presa britanică susţine că acum decizia este iminentă şi ea ar putea fi anunţată până la sfârşitul acestei luni.

„Guvernul continuă să reflecteze asupra poziţiei sale cu privire la furnizorii de mare risc şi o decizie va fi anunţată la momentul potrivit”, a răspuns agenţiei France Presse un purtător de cuvânt al guvernului de la Londra. ”Securitatea şi rezistenţa reţelelor de telecomunicaţii în Marea Britanie sunt de o importanţă primordială”, a completat el.

Înaintea alegerilor, însuşi premierul Boris Johnson subliniase importanţa relaţiilor cu SUA în materie de informaţii, adăugând însă că Marea Britanie nu este ostilă investiţiilor străine.

Anul trecut, în aprilie, o scurgere de informaţii în presa britanică a arătat că premierul britanic de la acea vreme, Theresa May, era în acel moment pe punctul de a accepta o participare limitată a societăţii Huawei la construcţia reţelei britanice 5G. Compania chineză nu ar fi fost implicată în nucleul reţelei, ci doar în infrastructuri mai puţin sensibile.