Marea Britanie protestează în legătură cu o incursiune a Spaniei în apele Gibraltarului
‘A avut loc o incursiune a marinei spaniole în apele britanice, în apropiere de Gibraltar, la 18 februarie, în cursul unui exerciţiu al Royal Navy’ /marina militară britanică/, a declarat un purtător de cuvânt al Foreign Office. ‘Ridicăm această problemă la nivel înalt cu guvernul spaniol şi vom formula un protest oficial’, a precizat sursa citată.
Incidentul este cel mai recent dintr-o serie de dispute diplomatice dintre Marea Britanie şi Spania în legătură cu Gibraltarul, care a fost cedat de Madrid Marii Britanii în urmă cu 300 de ani. De la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Madridul încearcă să recupereze acest teritoriu şi susţine că apele teritoriale din jurul lui îi aparţin. Tensiunile dintre cele două ţări pe această temă s-au acutizat vara trecută după ce autorităţile din Gibraltar au decis construcţia unui recif artificial. Spania a considerat că măsura este îndreptată împotriva pescarilor spanioli, a înăsprit controalele la frontieră şi a atras totodată atenţia asupra situaţiei traficului ilegal de tutun şi măsurilor fiscale extrem de flexibile.