Marea Britanie şi China au încheiat contracte comerciale de peste 17 miliarde de euro

Economica.net
17 06. 2014
euro_bundles_pd_42783800

‘Marea Britanie este economia cea mai deschisă din Uniunea Europeană, cea mai primitoare pentru China’, a spus Cameron într-o conferinţă de presaă comună cu omologul său chinez, adăugând că vrea ca această situaţie să continue.

Cel mai important contract este cel prin care grupul BP va furniza companiei chineze CNOOC gaze naturale lichefiate în valoare de 20 de miliarde de dolari (aproape 12 miliarde de lire) pe parcursul a 20 de ani. De asemenea, au fost încheiate acorduri de parteneriat de către compania Rolls-Royce în domeniul energiei nucleare precum şi de către operatorul bursier London Stock Exchange şi o serie de cu bănci chineze.

‘În cursul ultimilor ani am construit o relaţie comercială bilaterală mai puternică între ţările noastre’ a afirmat David Cameron. ‘Cifrele vorbesc de la sine, exporturile noastre spre China au crescut cu 15% în 2013 şi s-au dublat în ultimii cinci ani, înregistrând o creştere mai rapidă decât cele ale Franţei şi Germaniei’, a detaliat premierul britanic.

La rândul său premierul chinez a apreciat că dezvoltarea relaţiilor economice dintre cele două ţări constituie o oportunitate. ‘Credem amândoi că trebuie să întărim încrederea politică comună, să ne angajăm într-o cooperare pe bază egale şi să ţinem cont de interesele noastre fundamentale şi de preocupările noastre pentru a consolida fundaţia politică a legăturilor noastre bilaterale’, a declarat Li Keqiang.

Vizita premierului chinez confirmă o relansare a relaţiilor dintre Londra şi Beijing, care s-au răcit în 2012 după o întâlnire între David Cameron şi liderul spiritual tibetan Dalai Lama.