Marea Britanie stabileşte noi condiţii pentru băncile din UE care vor să opereze în Regatul Unit

Fondurile de investiţii şi băncile din Uniunea Europeană care vor să-şi stabilească o bază în Regatul Unit după Brexit trebuie să aibă suficient personal de conducere pentru a putea fi adecvat supervizate, a anunţat miercuri Autoritatea pentru Conduită Financiară din Marea Britanie (FCA), transmite Reuters.
Economica.net - mie, 23 sept. 2020, 12:13
Marea Britanie stabileşte noi condiţii pentru băncile din UE care vor să opereze în Regatul Unit

Marea Britanie a ieşit din Uniunea Europeană iar acordul de tranziţie se încheie în decembrie, după care firmele de servicii financiare din blocul comunitar vor avea nevoie de autorizaţie pentru a opera o filială sau o subsidiară în Regatul Unit.

Guvernul britanic vrea să păstreze pieţele deschise pentru a menţine poziţia Londrei de centru financiar global major şi urmează în scurt timp să propună legislaţia în acest scop.

Peste 1.500 de firme şi 600 de fonduri din UE au obţinut deja un permis temporar, având astfel timp să încerce să obţină o autorizaţie completă pentru a opera în Regatul Unit conform standardelor minime stabilite miercuri în documentul propus spre consultare publică de FCA. Instituţia se aşteaptă la un număr mai mare de companii care să solicite autorizaţia sau licenţa, subliniind că Marea Britanie rămâne o piaţă financiară deschisă.

Dar miercuri FCA le-a spus băncilor că trebuie să aibă la Londra suficient personal de conducere, dacă vor o licenţă.

„Autoritatea pentru Conduită Financiară se aşteaptă ca o firmă care solicită autorizaţia să aibă un loc de desfăşurare a afacerii reprezentativ în Marea Britanie, pentru a superviza eficient activităţile ei din Regatul Unit”, a afirmat Nausicaa Delfas, director de operaţiuni internaţionale la FCA.

Conform reglementărilor UE, băncile cu sediul la Londra trebuiau să-şi înfiinţeze hub-uri în blocul comunitar deoarece accesul liber la piaţa unică se încheie la 31 decembrie, iar în viitor accesul direct va fi în cel mai bun caz limitat sau temporar.

Aproximativ 25 de bănci au obţinut licenţe noi sau le-au restructurat pe cele existente în zona euro din cauza Brexitului, a anunţat BCE.

Până la termenul limită din 30 iunie, Marea Britanie şi Uniunea Europeană nu au reuşit să finalizeze evaluările pentru „echivalenţa” reglementărilor reciproce, pentru a permite acces selectat la pieţele lor financiare respective, reprezentanţii Londrei şi Bruxelles-ului acuzându-se reciproc pentru eşec.

Permiterea accesului bazat pe echivalenţă reprezintă cel mai bun mod pentru evitarea conflictelor în privinţa derivatelor şi a tranzacţionării acţiunilor după 31 decembrie, declara recent Delfas.

Te-ar mai putea interesa și
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 mii de miliarde de dolari), a declarat joi un înalt oficial din statistică,......
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Un cartier din România are o ofertă generoasă pentru cei care sunt în căutarea unui apartament de închiriat. Aflată ...
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii ...
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia a atacat miercuri sistemul energetic al Ucrainei și unele orașe cu rachete de croazieră și rachete balistice plus ...