Marea Britanie: Susţinători ai campaniei pro-Brexit ar fi avut legături cu Rusia, relevă e-mailuri apărute în presă

Economica.net
11 06. 2018
brexit__456787654_53060600

E-mailurile, publicat de Sunday Times şi citate de Observer, ediţia de duminică a The Guardian, par să arate că lideri ai campaniei Leave.EU au avut câteva întâlniri cu oficiali ruşi înainte de controversatul referendum, când 52% dintre participanţi au votat pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

E-mailuri de la Arron Banks, principalul fondator al campaniei Leave.EU, şi de la un asistent, Andy Wigmore, au arătat că ei ‘au avut întâlniri repetate cu oficiali ruşi pentru a discuta despre oportunităţi de afaceri şi chestiuni de interes reciproc’, a scris Sunday Times.

Conform ziarului citat, Banks şi Wigmore au fost introduşi lui Alexander Yakovenko, ambasadorul rus la Londra, de către Alexander Udod, ‘un presupus ofiţer al serviciilor secrete ruse care a fost dat afară din Marea Britanie după otrăvirea lui Serghei şi Iuliei Skripal la Salisbury’.

Ziarul citat a precizat că a primit e-mailurile de la jurnalistul britanic Isabel Oakeshott, scriitorul din umbră al lui Banks la cartea acestuia, ‘The Bad Boys of Brexit’ (‘Băieţii răi ai Brexit-ului’).

Banks, care s-a alăturat fostului lider al Partidului pentru Independenţa Marii Britanii, Nigel Farage, în a-l susţine şi în a-l întâlni pe preşedintele american Donald Trump, a recunoscut anterior că a luat masa şi că a băut cu Yakovenko în 2015.