Marea Britanie: UE trebuie să-şi modifice tratatele
‘Dacă partenerii noştri nu vor fi de acord cu noi, dacă nu vor lucra cu noi pentru a obţine o astfel de înţelegere, atunci nu excludem nimic’, a declarat Hammond pentru postul de radio BBC.
‘Recomandarea pe care o primim este că vom avea nevoie de o schimbare a tratatelor’, a spus el.
Declaraţiile sale vin în contextul în care premierul britanic David Cameron începe joi un turneu de două zile în câteva capitale europene în încercarea de a convinge alţi lideri din UE să-i susţină planul de reformă.
El a promis să reformeze relaţia Marii Britanii cu UE înainte de organizarea referendumului privind apartenenţa la UE până la sfârşitul lui 2017.
Pe de altă parte, ministrul francez de externe Laurent Fabius a declarat joi că planul Marii Britanii de organizare a unui referendum privind apartenenţa la Uniunea Europeană este ‘extrem de riscant’, cu câteva ore înaintea unei vizite la Paris la premierului britanic David Cameron, relatează AFP.
‘El a lansat aceste plan privind referendumul. Este un lucru extrem de riscant. Consider că este un proces destul de periculos’, a declarat ministrul la postul de radio France Inter.
‘Populaţia Marii Britanii a fost obişnuită să i se spună: ‘Europa este un lucru rău’. Există riscul ca, în ziua în care va fi consultată, populaţia să spună că Europa este un lucru rău’, a subliniat el.
În opinia lui Fabius, Marea Britanie este cea care ar avea, ‘cu certitudine’, cel mai mult de pierdut în cazul ieşirii din Uniunea Europeană, ‘dar ar fi un lucru negativ şi pentru Europa’.
Marea Britanie, una din cele mai mari economii din lume, ‘este o putere militară, o putere diplomatică’, iar ‘dacă o ţară atât de importantă ar părăsi Europa, acest lucru ar transmite un mesaj negativ asupra Europei’, a spus şeful diplomaţiei franceze.
‘Ne dorim ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană. Dar, deşi suntem în favoarea unei îmbunătăţiri a Uniunii, nu putem fi de acord cu o dezmembrare a ei’, a argumentat el.
Britanicii ‘au aderat la un club de fotbal. Nu putem spune, la mijlocul meciului, acum vom juca rugby. Ori una, ori alta’, a glumit Fabius.